hartuire sexuala

Celebrul actor George Takei (80 ani), cunoscut la nivel mondial pentru rolul său din Star Trek este acuzat de
Declaraţia unui avocat din Egipt a stârnit reacţii negative în întreaga lume. Filmuleţul în care avocatul afirmă
Cântăreţul Tom Jones a dezvăluit într-un interviu difuzat recent la BBC că a fost hărţuit sexual la începutul
Renumitul producător Harvey Weinstein (65 de ani) a fost concediat duminică de consiliul de administrație al
Femeile din Mexico City au fost şocate să descopere la metrou un scaun mai puţin obişnuit. Un artist local a
O nouă belea pe capul lui Gheorghe Nichita (60 de ani). Fostul edil de Iaşi, se află la un pas de a fi trimis în
Sir Elton John (69 de ani) a fost dat în judecată de o fostă gardă de corp, care l-a acuzat că superstarul a
Producătorul unui post iranian, Hamid Reza Emadi, a fost prins cu pantalonii în vine. Aproape la propriu. Sheena
Şeful postului de Poliţie Voineasa, comisarul Dumitru Licu, va fi mutat disciplinar la un post de poliţie din
Noi informaţii ies la iveală în scandalul dintre Bianca Rus şi bucătarul Gheorg. După ce aseară în emisiunea Un
O vedetă de televiziune a avut parte de o experienţă extrem de nefericită. Bianca Rus, căci despre ea este vorba
Domnule director, Având în vedere că sunt singura angajată din firma care nu v-a dat în judecată pentru hărţuire
Priviri lascive,insinuări sexuale,comentari nepotrivite, atingeri fie și accidentale sau
Producătorul de film, Harvey Weinstein, acuzat de hărţuire sexuală de numeroase actriţe
David (41 de ani) și Sarah Finan (37 de ani) au invitat o femeie la ei acasă, apoi i-au
Un instructor de dansuri populare de la Ansamblul "Someşul" din comuna clujeană Apahida
O vedetă de televiziune a avut parte de o experienţă extrem de nefericită. Bianca Rus,
Curtea de Casaţie din Italia a decis că şi săruturile pe obraz pot fi considerate acte de

Pagini