greseli

Eugen Stănia, fost primar al localităţii Dăneasa (Olt) şi candidat din partea PNL pentru un nou mandat, i-a
Regulile sunt făcute ca să fie încălcate. Uneori, este amuzant să procedezi așa, dar atunci când vine vorba despre
Fondul de ten îţi uniformizează faţa şi o pregăteşte pentru machiajul ulterior al ochilor, buzelor, pomeţilor, în
Visezi un an întreg la vacanţa de vară, ţi-o doreşti perfectă, dar câteodată ai surprize neplăcute.
Un cuplu sudat se clădeşte în timp şi nu este uşor de menţinut. Iar dacă eşti atentă să eviţi câteva dintre cele
O pauză în relaţie nu este sfârşitul lumii şi nu este echivalentă cu despărţirea, chiar dacă uneori se ajunge şi
Indiferent ce faceți, indiferent cât de greu vă antrenați, încă nu puteți pierde grăsimea corporală! Dar nu te
Deşi, la prima vedere înşelatul partenerului nu înseamnă decât sex cu o altă persoană, în realitate, situaţia
Obiceiurile din fiecare dimineață pot interfera cu activitatea normală a metabolismului, pot afecta nivelul de
Ştefan Radu a fost titular pentru romani în confruntarea cu campioana Austriei şi a rămas pe teren tot meciul.
Englezii au obţinut un 2-2 remarcabil la Torino şi pe Wembley au marcat din nou primii, prin sud-coreeanul Son, în
Iarna nu-i ca vara nici în Turcia, iar Marius Şumudică poate să constate asta pe pielea lui. După ce a încheiat
O pauză în relaţie nu este sfârşitul lumii şi nu este echivalentă cu despărţirea, chiar
Oricât de puternică ar fi o relație de cuplu, anumite comportamente pot stinge iubirea
Nicio relaţie nu este ocolită de probleme, însă atâta timp cât acestea sunt minore şi nu
”Dă-i Doamne minte…”. Este învățătura populară care se potrivește perfect senatorului PSD
Chiar și oamenii deștepți pot să ia decizii foarte proaste. Asta nu pentru că pierd
Seria „50 de umbre ale lui Grey” abundă în scene de sex și în idei proaste, spune
Când sistemul imunitar este slăbit, organismul devin vulnerabil în fața microbilor care

Pagini