George Stanca

Iertat să-mi fie contextul aparent ”ușor” în care vă scriu, dar vă aduc la cunoștință că anul viitor prin
Tu ai o vină, paradoxal, mică și omenească, fiindcă în ceea ce ți se întâmplă e vorba despre destinul tău. Unul
Mă adresez ţie în calitatea-ţi de selecţioner, fiindcă nu pot zice ”dragă România - fotbal”, iar
La mulţi ani! Dintr-o sărbătoare luminoasă centenară, politrucii ţării - că politicieni nu mai avem de când au
Deși născut în plin ger de ianuarie, cântecele tale au o temeperatură ridicată și o dulceață exotică. De vară
Cred că mata ai ceva devieri de posesie. Simțul îți este dereglat. Să știi că o echipă de fotbal e ”a mea
Tu ai parcurs recent vreun eșec profund? Fiindcă ai ajuns mai nesuferit decât Petre ăla de la dansuri. Cel puțin
La început te știam pe jumătate, când făceai ecou cu Sorina, apoi partaj cu Tatiana…Apoi te-ai desprins ca fiind
Totdeauna ai fost o Doamnă distinsă, dar niciodată lăsând impresia că ești populară cu boboru, cu mârlanii. De aia
Vorbeam în precedenta misivă despre o “dispariţie” a ta din piaţa de muzică pop. Ajutată, tot eu zic, de şacalii
Puțini realizează faptul că tu ești un simbol muzical al României. Ba, în domeniul muzicii rock-pop, te-aș numi
Erau zilele Păunescu la Craiova în vara asta când te-am sunat să ne vedem. Eu eram în Bănie. Tu, la București. Nu
Știi că te simpatizez de mai multă vreme… Și, iată o veste de natură să mă bucure și să-
Deși o constat cu oarecare întârziere, dar abia acum mi-a căzut textul tău genial sub
Mă bucură faptul că ai lansat cartea vieții tale: ”Gheorghe Berceanu- Hercule de buzunar
Nu asta cred eu că reţine lumea din biografia ta de actriţă, decât faptul că - privind
Tu nu ești fotbalist, tu ești un măcelar. Pare că ai în tine instinct de killer. Căci, am
Pe 6 noiembrie ai atins o vârstă. La mulţi ani! Mărturisesc că deşi te ştiu de ani mulţi
Bag de seamă de un număr de ani că lumea te priveşte straniu. Pe artistul, muzicianul,

Pagini