Gareth Bale

Atacantul galez Gareth Bale (30 de ani) ar putea ajunge la Jiangsu Suning FC, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu.
Autor al două goluri în finala Ligii Campionilor, pentru Real Madrid (3-1 cu Liverpool), galezul Gareth Bale ar
Cum preliminariile CM 2018 sunt pe final, putem alcătui un 11 ideal al absenţilor de la competiţia de anul viitor
Galezul Gareth Bale e pe primul loc în topul celor mai valoroşi fotbalişti de pe mapamond. A semnat recent un nou
Gareth Bale a devenit, zilele trecute, al treilea cel mai bine plătit fotbalist din lume. El şi-a renegociat
Forţele de ordine au aflat că Gareth Bale e o ţintă pentru un grup de traficanţi de stupefiante, după ce o
După un sezon excelent, în care a câştigat Liga Campionilor cu Real Madrid şi a jucat în semifinale la Euro 2016
Jucătorii şi fanii au produs la EURO faze emoţionante, atât pe teren cât şi-n afara lui. Iată cele mai frumoase 7
Portugalia a învins Ţara Galilor, 2-0, şi s-a calificat în finala Euro 2016. Îna cest meci s-au duelat Cristiano
Unul dintre factorii cheie pentru succesul Țării Galilor de la Euro 2016 este spiritul de echipă incredibil. Acest
Jordan Lukaku va juca vineri seară în premieră la turneul final, profitând că titularul Vermaelen e suspendat. El
Ţara Galilor a câştigat primul ei meci din istorie la un turneu final, britanicii calificându-se în premieră la un
Miercuri seara s-a stabilit şi cea de-a doua finalistă a Campionatului Mondial al
Real Madrid a cucerit pentru a treia oară consecutiv Liga Campionilor la fotbal. În
Prestaţiile foarte bune de la Campionatul European, dar şi valoarea sa, îi vor aduce
Ţara Galilor a devenit cea mai mică naţiune din istoria Euro care s-a calificat în
Gareth Bale s-a transformat dintr-un simplu fotbalist într-un superstar în momentul
Alba Violet, fetiţa starului galez, a făcut show pe stadionul Parc des Princes din Paris
Real Madrid s-a calificat în finala Ligii Campionilor după victoria cu 1-0 obţinută

Pagini