Galatasaray

Mircea Lucescu stă de câteva luni pe bară după despărţirea de Zenit, dar aşteptarea e pe cale să se încheie!
Cota lui Vlad Chiricheş se prăbuşeşte de la an la an, stoperul de 27 de ani plătind astfel tribut faptului că n-a
”Regele” Gică Hagi e pe cai mari în acest sezon. Echipa lui, Viitorul, se luptă din prima etapă pentru titlu în
Dorin Rotariu a avut o primă patre de sezon oscilantă, cu realizări ocazionale, dar mijlocaşul de 21 de ani rămâne
Născut în 2002, Mustafa Kapi a jucat câteva minute în meciul amical disputat la finalul săptămânii trecute între
Momente tulburi și în fotbal pentru Turcia. Suporterii echipelor Besiktas și Galatasaray s-au încăierat extrem de
Wesley Sneijder a surprins pe toată lumea în 2013, când a lăsat-o pe Inter Milano pentru o aventură la Galatasaray
Florin Andone a făcut un sezon extraordinar la Cordoba, încheiat cu participarea la Euro 2016 cu naţionala
Presa turcă a anunţat că şefii celor de la Galatasaray vor un tehnician valoros, negocierile fiind acum intense cu
Galatasaray Istanbul a anunțat prin intermediul site-ului oficial că tatăl atacantului Umut Bulut şi-a pierdut
Campioana Turciei a fost exclusă un an din competiţiile europene, UEFA luând decizia după ce “ienicerii” nu au
Gruparea Galatasaray Istanbul s-a înţeles cu Tottenham Hotspur pentru un eventual transfer al lui Vlad Chiricheş,
Manşa 1 a turului 2 preliminar din Liga Europa a fost joi seara presărată cu surprize,
Mircea Lucescu a fost demis săptămâna trecută de ruşii de la Zenit Sankt Petersburg, iar
Vești bune pentru atacantul român Florin Andone. Telenovela transferului său pare
Presa din Turcia anunţă faptul că Mircea Lucescu ar putea prelua din vară echipa
Meciul Galatasaray - Fenerbahce, programat duminică, a fost suspendat din cauza
Gabriel Torje a fost din nou împrumutat de Udinese, de această dată la Osmanlispor, fosta
Antalyaspor, promovată în prima ligă turcă, a dat lovitura de imagine prin aducerea “

Pagini