gafa

Un incident mai puţin obişnuit a avut loc în oraşul Ungheni din Republica Moldova. Primăria orașului a primit o
Andreea Esca (45 de ani) are cuvintele la ea şi la ştiri, şi în viaţa de zi cu zi. Aflată pe final de vacanţă,
Germania oferă de obicei portari siguri pe ei, Neuer şi Ter Stegen fiind doart vârfurile unor goalkeeper nemţi de
Portarul lui Nantes, Ciprian Tătăruşanu, a fost cel mai slab de pe teren în meciul cu Dijon, pierdut cu 1-0, iar “
CS U Craiova a învins Chiajna, 2-1, victoria venind după o gafă imensă a lui Manasse. Acesta a luftat în careu și
Ivanka Trump ocupă o poziție importantă la Casa Albă, și impune mult respect din acest punct de vedere. Totuși, ce
Încă o vedetă a rămas fără secrete, atunci când vorbim despre tainele trupului. A purtat o rochie vaporoasă, de
Chiar dacă este plecat din Statele Unite, presa este cu ochii pe donald Trump care se află în primul tur
Oficialii români au avut de trecut testul stilului cu ocazia vizitei Prințului Charles. Alteța Sa Regală se află
X Factor a trecut vineri seara, 18 noiembrie, într-o nouă etapă, cea a Bootcamp-ului, în care fiecare dintre
Numele Andreei Bălan (32 de ani) a ajuns în presa britanică, și nu într-un articol care îi promovează concertele
Nici bine nu a fost aleasă pentru șefia Primăriei Capitalei, că Gabriela Vrânceanu Firea a și făcut prima gafă
Autorităţile au dat cu băţul în baltă!
Căpitanul naţionalei României s-o fi întrebat de multe ori de ce nu primeşte mai multe
Cabral a făcut-o lată chiar în ziua în care soția lui a împlinit 32 de ani. Plecat într-o
O gafă de proporții a fost observată într-un manual belgian de limbă franceză, redactat
Anul acesta, la decernarea premiilor Oscar s-a făcut o gafă de mari proporții atunci când
Mihai Gâdea a rămas fără cuvinte în timpul emisiunii sale de marți seară (31 august), de
S-a făcut de râs! Cântăreaţa Mariah Carey (46 de ani) şi-a pierdut echilibrul din cauza

Pagini