franta

Deși lui Boris Johnson i-a trebuit o lună până la prima sa vizită în străinătate ca premier, la Palatul Elysee s-a
Zăpuşeală mare! Europa s-a confruntat iar cu un val de căldură african care a făcut zeci de victime în Franţa,
“În dragoste, în război şi la doctorat totul e posibil”, spune o tânără care a făcut doctoratul la Universitatea „
Din nordul Africii, a urcat spre Europa un val uriaș de aer fierbinte care afectează mai multe țări din Europa de
Doi turişti, printre care şi o fată în vârstă de şase ani, dar şi un trecător care a încercat să îi salveze, au
Portarul naționalei României se va despărți de Nantes și va semna, cel mai probabil, cu Rennes.
Creatoarea franceză Sylvie Facon a făcut o colecţie întreagă de haine din cărţi.
Pentru titlul mondial cucerit anul trecut, starul naţionalei Franţei le-a oferit colegilor câte un inel în valoare
Federaţia Franceză de Tenis (FFT) a anunţat că semifinala de Fed Cup dintre echipele Franţei şi României se va
Surprinzător pentru unii, Danemarca și Norvegia își vor disputa mâine, la ora 18.30, supremația în lume
O explozie puternică s-a produs într-o brutărie, sâmbătă dimineaţă, într-un cartier din Paris. 3 oameni au murit
Franța se confruntă cu o mare criză, iar primele incidente au deja loc în centrul capitalei. Manifestanții
Un ospătar de la un restaurant din Seine-Saint-Denis, din Franța, a fost ucis, prin
Valul de aer fierbinte din Africa a adus temperaturi uriașe în sudul continentului nostru
Câștigătoarea semifinalei Fed Cup Franța - România va fi decisă în ultimul meci, cel de
Sâmbătă dimineață, bulevardul celebru Champs Elysées din Paris a fost asaltat de proteste
Autoritățile britanice au anunțat ieri că s-au găsit două spătare care par a fi aparținut
Franța a trecut printr-o situație de criză, după ce mai mulți oameni au ieșit în stradă
Fundaşul sârb Neven Subotic a fost lovit cu genunchiul în cap de un coechipier, portarul

Pagini