francez

De când a anunţat despărţirea de afaceristul Bobby Păunescu, acum vreo două săptămâni, în jurul Monicăi Bîrlădeanu
Mii de persoane, printre care şi numeroase vedete din Franţa, care nu reuşeau să slăbească au folosit formula
Fotomodelul francez care a fost imaginea unei campanii împotriva anorexiei, a murit la vârsta de 28 de ani.
Oamenii de ştiinţă au autentificat capul regelui Henric al IV-lea al Franţei, redescoperit în 2008, după mai multe
Rachida Dati, fost ministru al Justiţiei în Franţa, a făcut-o lată în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de
Un tânăr francez se recuperează acum după ce a căzut 23 de metri în Marele Canion din Colorado, una dintre
Intervievat recent de revista Gala cu prilejul participării sale la Festivalul Filmului de la Cannes, Russel Crowe
Sandra Bullock nu este doar un simplu turist care a "aterizat" într-o galerie de artă în Cartierul Francez din New
Dacă ţi-au plăcut comediile precum "Delicatessen" şi "Amelie", atunci cu siguranţă o să-ţi placă şi filmul "
Pe 29 ianuarie, va avea loc în România premiera filmului de comedie - "Louise-Michel".
Cei doi timişoreni au fost reţinuţi de forţele de ordine italiene înainte să reuşească să vândă şapte pui de câine
Trei bărbaţi vorbeau despre viaţa lor amoroasă.Italianul: "Săptămâna trecută, m-am culcat cu draga mea Lucia, a
Guvernul francez a decis să „slăbească constrângerile” asupra accesului romilor la locuri
Posibila despărţire de Dorel Stoica, fostul oltean care n-a confirmat sub comanda lui
După lansarea versiunii concept, francezii au "aruncat" pe internet primele imagini cu
Gregory Akcelrod (27 de ani), un jucător francez, complet anonim în lumea fotbalului
Un englez, un francez şi un român se laudă cu nevestele lor:Englezul: - Soţia mea este o
Fostul preşedinte francez Jacques Chirac a fost pus sub acuzare de un judecător parizian
În Franţa a fost difuzat primul documentar din lume dedicat în totalitate formei feselor

Pagini