FOTO

Înainte de plecarea în Japonia, la CM, componentele naționalei de handbal au participat la o sesiune foto
Anul 2017 a fost un an al dezinhibărilor, moda nudurilor prinzând tot mai mult la public. Calendare, postere,
Constantin Budescu a fost învoit de Gigi Becali pentru meciul FCSB-ului cu Concordia pentru un motiv personal cam
Caroline Wozniacki a câştigat săptămâna trecută în Singapore cel mai important trofeu din cariera ei, Turneul
Mauro Icardi e al doilea golgheter al Italiei după Dybala, de la Juventus, interistul marcând de şase ori în
Sorana Cîrstea n-a mai câştigat niciun meci în circuitul WTA după acel tur 3 realizat la Wimbledon, unde a fost
Caroline Wozniacki este una dintre frumuseţile tenisului feminin, fostul lider mondial din 2010 nerefuzând nicio
Pep Guardiola e căsătorit din 2014 cu o spanioloaică pe care o cunoaşte de când avea 18 ani, dar o fotografie
Cristiano Ronaldo a plecat într-o vacanţă peste Oceanul Atlantic, după un Campionat European memorabil cu
Dacă aveţi încredere în judecata celor de la DxOMark, veţi fi cu siguranţă curioşi care sunt, în opinia lor,
Horia Tecău s-a consacrat la proba de dublu în circuitul masculin de tenis, unde a câştigat o mulţime de bani,
Lora este în vacanţă şi luptă cu canicula cum ştie mai bine. Solista a publicat o fotografie pe contul de Facebook
Mirtha Sosa este o bombă sexy din Chile care a rupt inimile multor fotbalişti. Aceasta
Kelly Kelly, pe numele ei real Barbara Jean Blank, a făcut-o din nou lată! După ce a
Cristiano Ronaldo abia a primit din SUA "pachetul" de gemeni comandaţi unei mame surogat
Laura Dincă (20 de ani) i-a dat pe toți gata! Tânăra iubită a lui Cristian Boureanu și-a
Vanessa este o româncă în vârstă de 29 de ani, născută în Arad, ce cochetează cu
Era o vreme în care camerele compacte erau populare și toată lumea avea una în vacanță.
Naţionala Artiştilor Fotbalişti din România a reuşit să câştige şi ultima medalie care le

Pagini