florin juravle

Odată cu primăvara, a vrut să-şi împrospăteze şi ea imaginea. Astfel, Sonia Trifan a petrecut o zi în cabinetele
Te-ai săturat de epilarea cu ceară, cu epilatorul sau cu lama de ras? Treci la celălalt nivel şi încearcă epilarea
Oricât de mult am încerca să ținem timpul în loc, vârsta își spune cuvântul și ridurile apar unul câte unul pe
Zona ochilor este una dintre cele mai dinamice zone ale feţei. Din acest motiv, toate modificările date de
Câteodată, soarele nu este cel mai bun prieten al tenului tău. Mai ales atunci când vrei să-ţi faci un tratament
Totul se poate mări, dacă „mama natură” nu te-a înzestrat cu suficient. De la sâni, buze, fese, până la punctul G
Nu toate femeile sunt perfecte, însă, mai nou, totul se poate modifica. De la sâni, buze, fese, riduri, până la
Medicina a găsit soluția întoarcerii în timp. Nu implică bisturiu, lasere și transformări
Bucuria de a fi o învigătoare în lupta cu cancerul este umbrită de o intervenţie
Silicoanele sunt soluţia clasică pentru mărirea sânilor, a fundului... Dar ştiai că poţi