fc arges

Badea este al doilea antrenor demis din acest sezon, după Bogdan Andone, de la Astra. Dusan Uhrin a fost și el
Final de foc în Liga 2. Una dintre echipele promovate în prima divizie, FC Argeș, a fost stabilită printr-un gol
Șase echipe se bat pentru cele două locuri care asigură promovarea în elita fotbalului românesc. Și cum și
La Casa Fotbalului s-a stabilit, astăzi (miercuri, 17 iunie), prin tragere la sorți, programul Play-Off-ului
Reluarea pregătirii s-a făcut cu scandal în Liga 2. Rapidiștii sunt acuzați, cu probe filmate, de nerespectarea
Vestea că Ilie Bărbulescu s-a stins sâmbătă, la numai 62 de ani, i-a îndurerat pe iubitorii fotbalului. Câştigător
Cluburile FC Argeş şi CSA Steaua au anunţat, astăzi, că antrenorul Florin Halagian a încetat din viaţă, la vârsta
Lovitură de grație dată de Nicolae Dică patronului FCSB, Gigi Becali.
Piteştiul a fost tot timpul o pepinieră superbă de fotbalişti, iar generaţia din finalul anilor ’90 a reprezentat
“Campioana” la capitolul demiteri e Pandurii, echipă ce a schimbat deja patru tehnicieni în mai puţin de cinci
Constantin "Jean" Barbu a fost unul dintre cei mai buni atacanţi din România la finalul anilor 90, acesta
Cei implicați în dosarul ”Mită pentru arbitri” au aflat astăzi ce pedese au de ispășit Dacă în unele cazuri
Cu portarul Cătălin Straton și fundașul central Ștefan Cană în primul „11”, formaţia FCSB
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a amânat partida FC Argeș - CS Mioveni, programată în
Doliu în lumea fotbalului! Ilie Bărbulescu a murit în somn, vineri noapte (31 ianuarie).
FC Argeș, U Cluj, Farul, UTA, Petrolul Ploiești, Poli Timișoara. Sunt doar câteva dintre
A făcut parte din Craiova Maxima și a jucat alături de Mutu în Trivale între 1996-1998.
SCM Piteşti a devenit de ieri, oficial, FC Argeş, anunţul fiind postat pe site-ul nou-
Adi Mutu vrea să ajute fotbalul din Piteşti, oraşul său natal. Atacantul francezilor de

Pagini