false

Chiar în ziua în care țările creștine se pregăteau de sărbătorile pascale, Kim Jong-Un a vrut desfășurarea unei
Dintre campionii olimpici români de la Atena, numai fetele lui Belu şi Bitang au fost păcălite.
O nouă modă în SUA. Posesorii de câini îşi "tunează" necuvântătoarele ca să arate după cum îşi doresc. Dacă au
Au emis 14.000 de bilete de trimitere fictive către două laboratoare de analize din Capitală şi au prejudiciat
Un bărbat care a vândut o maşină cu numere false, după care a furat-o din faţa casei noului proprietar, a fost
Ingrediente: cartofi, morcovi, ţelină, mazăre, condimente (sare, piper, cimbru, ardei uscat), usturoi, pătrunjel
Peste câteva zile începe sezonul reducerilor, iar acum magazinele sunt pline de promoţii care mai de care mai
Îţi doreşti să ai gene lungi, bogate şi curbate, fără să mai fii nevoită să foloseşti, zi de zi, rimel? Ai la
Nunta regală din 29 aprilie dintre Prinţul William (28 de ani) şi Kate Middleton (29 de ani) e mană cerească
Profitând de criză şi de şomajul ridicat unii escroci profită de naivitatea tinerelor femei şi le păcălesc cu
Românul Iosif Caza va sta şapte ani şi jumătate după gratii, pentru că a ajutat 700 de persoane să obţină azil în
O mașină cu numere false și pasagerii acesteia au fost opriți de polițiști în timp ce încercau să treacă granița
Caria dentară reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni pentru care pacienții se
Sorin Ovidiu Vîntu (58 de ani) se teme să nu intre din nou la puşcărie, motiv pentru care
Vrei să cumperi produse de post? Atenţie ce alegi. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi,
A început sezonul promoţiilor, iar magazinele sunt pline de oferte care mai de care mai
Scene demne de un film poliţist, vineri seara, pe străzile din Amsterdam. Natalia Mateuţ
O hunedoreancă a fost înşelată cu peste 2.000 de lei la o promoţie cu câştiguri “sub
Ideea comună despre sexualitatea masculină este că aceasta este foarte intensă, mult mai

Pagini