eurovision

Moment controversat la Eurovision! Solistul trupei Måneskin este acuzat că s-a drogat în direct, chiar în timpul
Finala concursului se difuzează în această seară, în direct şi în exclusivitate la TVR 1, TVR Internaţional şi
Marți, 18 mai, a avut loc prima semifinală Eurovision 2021, cea în care românii de pretutindeni au trăit emoția
Delegaţiile României şi Maltei au intrat în carantină după ce doi membri ai delegaţiilor Poloniei şi Islandei au
Regatul Ţărilor de Jos va găzdui săptămâna aceasta o ediţie fără exuberanţă a Eurovision, cu 3.500 de persoane
Emoţii mari în Regatul Țărilor de Jos, unde astăzi au avut loc primele repetiţii ale reprezentantei țării noastre
Belarus a fost descalificată de la Eurovision Song Contest 2021 după ce a înscris un al doilea cântec ale cărui
La 37 de ani, Alin Nica pare deja “un dinozaur” în politică, iar asta pentru că a pornit pe acest drum de foarte
Săptămâna aceasta, reprezentanta României la Eurovision a fost protagonista unui scandal din cauza iubitului care
Cum guvernele mai multor state au anunțat că au în vedere anularea sau interzicerea evenimentelor care găzduiesc
Pe data de 1 martie, publicul și juriul au ales piesa pe care Roxen o va cânta în luna mai la Rotterdam, pentru a
Publicul şi Juriul decid actul artistic care va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2020! Duminică, la
Italia a câștigat Eurovision 2021! Mult așteptatul concurs muzical Eurovision 2021 a luat
Larisa Roxana Giurgiu (21 ani), alias Roxen, face primele declarații după ce a pierdut
Toată lumea îi ştie de la Eurovision, din 2017, când au participat cu melodia “Yodel It
S-a clasat pe locul patru, în 2006, cu piesa ”Tornero”, dar de atunci, nu a mai trecut de
Pornind de la prevederile Regulamentului Eurovision Song Contest cu privire la selecțiile
Întrebarea care a stat pe buzele celor care au urmărit duminică marea finală națională
Ștefan Relu Mihalache (37 de ani), alias Connect-R, a început anul cu dreptul. Solistul a

Pagini