Eugen Trică

Lorena Balaci și Eugen Trică formau unul dintre cele mai solide cupluri de pe la noi. Doar că, brusc, cei doi au
Tehnicianul Eugen Trică a demisionat, joi, din funcţia de antrenor principal al echipei CFR Cluj, după ce echipa
CFR Cluj o duce din rău în mai rău. I-au fost luate 24 de puncte, ca urmare a datoriilor acumulate de club către
Chiar dacă fotbalul românesc este şi el în vacanţă de iarnă, şefii cluburilor cu probleme n-au odihnă. Reunirea
Căsătoria Lorenei cu Eugen Trică durează de 15 ani şi a început cu un simplu mesaj transmis pe telefonul mobil. A
Eugen Trică încearcă orice metodă pentru a-i mobiliza şi responsabiliza pe jucătorii săi înainte de meciul de
Mijlocaşul echipei Concordia Chiajna, Eugen Trică, a declarat că liderul Seriei I a Ligii a II-a, Ceahlăul Piatra
După înfrângerea suferită de CFR Cluj la Roma, scor 2-1, Eugen Trică a declarat că nu îşi poate explica de ce
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a ieşit la atac împotriva antrenorului Mark Wotte şi a fostului
Problemele de arbitraj de la meciul Dinamo – Iaşi (2-1) l-au deranjat atât de tare pe
CFR Cluj încearcă să-şi lingă rănile provocate de eşecul usturător din campionat, contra
Eugen Trică a devenit cel mai tânăr antrenor din Liga I, el renunţând la banca tehnică a
Mijlocaşul Eugen Trică şi-a propus la noua sa echipă, Cooncordia Chiajna, să promoveze în
Eugen Trică, cel care a avut rolul de antrenor al Universităţii Craiova la meciul cu