escortă

Un control de rutină al polițiștilor ieșeni s-a transformat într-o misiune specială! Pentru că în mașina oprită se
Are două bijuterii de maşini, un Mercedes GLE şi un BMW X5, dar nu le poate conduce. De şapte luni de când a rămas
Viaţa în cel mai mare bordel din lume, cum este Sheri’s Ranch, din Nevada, SUA, nu este aşa de simplă după cum
Joi, 24 august, România a avut onoarea de a primi vizita oficială a președintelui Franței, Emmanuel Macron, precum
A crezut că va avea parte de experiența vieții sale atunci când a decis să plece cu rucsacul în spate tocmai în
Când a aterizat la Paris, în urmă cu vreo zece ani, cu două diplome în buzunar, una de economie și cealaltă de
Hackerul român Marcel Lazăr Lehel, 44 de ani, cunoscut sub numele de Guccifer, a fost adus sub escortă, marţi, în
Cătălin Cherecheş, politicianul reales primar în Baia Mare deşi se afla în arest preventiv, a depus ieri
De Valentine’s Day, îndrăgostiții din toată lumea își fac declarații siropoase și cadouri mai mult sau mai puțin
Fata inocentă de la "Insula Iubirii" ascunde un trecut periculos! Despre Andreea Flavia Alb s-a vehiculat că ar fi
Săptămâna trecută, când a venit în România pentru a deschide festivalul ”Zilele Filmului Chinezesc”, Jackie Chan a
O femeie care s-a prostituat timp de 15 ani s-a hotărât să povestească într-o carte ce înseamnă, de fapt, să oferi
Filmulețe erotice, șoc și bătaie înainte de dansul mirilor, plus un socru mic care a
Şi-a pierdut virginitatea abia la 43 de ani, după ce doctorii au reuşit un veritabil
O femeie din București a născut în mașină. Totul s-a întâmplat cu puțin timp în urmă, iar
Un avion de pasageri a fost inteceptat de două aeronave militare în marţi dimineaţa, 5
Acuzaţii grave i se aduc lui Ştefan Stan după ce a pus punct unei relaţii amoroase cu o
Oana Oprea, cunoscută în industria filmelor pentru adulţi ca Eva Kent, a făcut un anunţ
Aflată după gratii, deoarece este implicată în dosarul reţetelor false pentru bolnavii

Pagini