emilia bubulac a murit

O doamnă cochetă, cu pălărie albă și boruri late, și-a făcut apariția la biserica din Măgurele, acolo unde marți,
Ieri, în orașul Măgurele (Ilfov), a fost jale mare. Soții Emilia și Basarab Bubulac au fost înmormântați.
Emilia și Basarab Bubulac au fost înmormântați împreună. Ceremonia funerară a început la ora 11:00 și a avut loc
Elena Merișoreanu a fost copleșită de durere la căpătâiul Emiliei Bubulac. Soarta tragică a solistei care a murit
Dumnezeu i-a unit, Dumnezeu i-a luat la el, pe amândoi deodată. Soții Bubulac, ea - solistă de muzică populară, el
Într-un interviu acordat în urmă cu trei ani lui Aurelian Preda, pentru emisiunea ”Destine celebre”, pe care
Silvana Rîciu, colegă de scenă cu regretata Emilia Bubulac, și Lucia Bubulac, nepoata cântăreței de muzică
Interpreta de muzică populară Emilia Bubulac a murit în dimineața zilei de vineri, 28 iulie, la vârsta de 68 de
Cantemir și Ela, copiii soților Bubulac, și-au condus marți părinții pe ultimul drum.
Lucia Bubulac și-a condus pe ultimul drum mătușa și unchiul, pe solista de muzică
Emilia Bubulac a murit fulgerător, la 68 de ani, după ce a suferit un infarct în această