elvetia

Alături de Regele Mihai, la reşedinţa sa din Elveţia se află de mai bine de un an şi jumătate, de când a fost
Alături de Regele Mihai, la reședința sa din Elveția se află de 19 luni, de când a fost diagnosticat cu leucemie
Vești triste vin din Elveția, unde trăiește Regele Mihai I (96 de ani). Familia Regală a României a anunțat, luni
Tricolorii mici sunt croiți să îndulcească amarul necaliicării primei reprezentative la Campionatul Mondial din
Tricolorii mici au şapte puncte după trei jocuri, ceea ce înseamnă că n-au cunoscut încă gustul înfrângerii în
O tânără din Elveţia a decis să spună tuturor povestea ei cutremurătoare. A scris pe Twitter că se confruntă cu o
Roş-albaştrii vor juca diseară, la Lugano, un meci care dacă va fi câştigat va fi sinonim cu calificarea în
Denis Alibec a avut prestaţii tot mai slabe în ultima vreme, la care s-au adăugat şi nişte ieşiri nervoase
30 de persoane au fost rănite, luni, 11 septembrie, după ce o locomotivă s-a ciocnit de restul vagoanelor, în
Casa Regală a transmis, joi, că Regele Mihai (95 de ani) este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată,
Există state renumite în întreaga lume datorită femeilor care au anumite trăsături fizice distinctive apreciate de
Nu peste tot în lume anumite droguri sunt interzise prin lege! Tât timp cât este permis consumul acelor droguri „
Consilierul Regelui Mihai a recunoscut fără rezerve că Maiestatea Sa se află într-o stare
Scene incredibile s-au produs, marți seară, la căpătâiul Regelui Mihai, care se află în
Daniel Isăilă a anunţat lotul de jucători convocaţi pentru partida cu Elveţia, din
Artistul Guillaume Legros, care se prezintă sub pseudonimul Saype, a folosit 600 de litri
Tocmai în momentul când naționala mare ne-a oferit o deziluzlie imensă ratând orice șansă
Regele Mihai a plecat în vacanță la reședința privată din Elveția. Acesta este însoțit de
Prințul William s-a întors din mica vacanță în Elveția pentru a lua în sfârșit parte la

Pagini