ela craciun

Ela Crăciun și-a propus să le ofere celor care vor să omoare timp în izolare o serie de rețete care mai de care
Transformare stilistică de excepţie pentru Ela Crăcoun, care pentru câteva ore putea fi foarte uşor confundată cu
Pentru Ela Crăciun ziua Sfântului Nicolae reprezintă, de anul trecut, triplu motiv de sărbătoare. Trei dintre cele
Ela Crăciun pregătește o petrecere mai puțin obișnuită. Vedeta Antena 3 își aniversează băiețelul, pe Nicholas,
Vedete una și una au participat, alături de copiii lor și de sute de persoane, la o petrecere de neuitat într-un
Mulţi părinţi cred că premergătorul este esenţial în acea perioadă de tranzit în care copilul învaţă să meargă. În
Zi cu emoții pentru prezentatoarea emsiunii ”Numai de bine” de la Antena3, Ela Crăciun. Vedeta a lansat prima sa
Ela Crăciun și-a sărbătorit fetița, cu ocazia zilei sale de naștere, organizând două petreceri: una la școală și
Ela Crăciun ne dovedește încă o dată că este deosebit de activă, chiar la scurt timp după ce a adus pe lume cel de
Ela Crăciun a devenit din nou mămică! Prezentatoarea TV a adus pe lume miercuri, 17 octombrie, un băiețel perfect
Va naşte la sfârşitul lunii mai, însă munceşte ca o furnicuţă şi nu are stare deloc. Laura Cosoi (36 de ani), căci
Ela Crăciun a oferit o apariție de neuitat în cadrul unui recent eveniment monden pentru care, conform tematicii,
Ela Crăciun le-a prezentat fanilor săi o rețetă simplă de pâinici de casă fără drojdie,
Ela Crăciun a decis ca anul acesta să își împodobească bradul de Crăciun într-un mod cu
Îngheţeta este vedeta sezonului estival. Un desert uşor, delicios, pe care simţi nevoia
Este iarnă, frig, iar multe mămici au tendința de a îmbrăca bebelușii cât mai gros atunci
Cele mai impresionante cadouri de sărbători sunt cele pe care le realizezi chiar tu. Au o
Ela Crăciun și-a remodelat silueta în mod uimitor în ultimele luni. Mândră de noile sale
Cea mai mare bucurie o ai atunci când faci o bucurie celor din jur. Au simţit acest lucru

Pagini