egipt

Pasionată de călătorii, Anamaria Ferenţ a ţinut morţiş să bifeze şi o vacanţă în Egipt. Culmea, nu alături de unul
Egipt, Rusia, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite /EAU/ sunt primele ţări care au obţinut o aprobare
Cincizeci şi cinci de persoane au fost rănite marţi seară în ciocniri între poliţişti egipteni şi activişti
Un tribunal egiptean a confirmat duminică decizia din octombrie 2009 a Ministerului Educaţiei de interzicere a
Suporterii algerieni au devastat aproape 15 agenţii ale societăţii Orascom Telecoms Algerie (OTA), filială a
Africanii sunt poate la fel de pătimași ca europenii sau sud-americanii când vine vorba de fotbal. Trei fani
Mai mulţi componenţi ai reprezentativei Algeriei au suferit răni uşoare, după ce autocarul care îi transporta la
În meciul propriu-zis, sarcina egiptenilor este foarte grea, după înfrângerea cu 1-3 din tur având nevoie de o
Membrii grupării "FraţiiMusulmani" au cerut Guvernului Egiptului să anuleze concertul pe care urmează să îl
Trofeul Cupei Mondiale de fotbal, care a început joi un turneu în jurul lumii, a fost reţinut aproximativ o oră pe
Un apel telefonic la o agenţie de turism:- Organizaţi excursii în Egipt?- Da, desigur.- Spuneţi-mi, vă rog, ce
Fostul manechin Radu Vâlcan şi actualul prezentator al “Poveştirilor adevărate” se
Dacă vă era dor de un film istoric, realizat în Egiptul antic, pe 22 ianuarie veţi avea
După mai bine de patru luni, Andreea Bănică şi Lucian Mitrea au reuşit să plece în
O companie din China face bani frumoşi din visul tinerelor de a fi virgine în noaptea
Cel puţin 14 persoane au murit şi 24 au fost rănite în coliziunea produsă sâmbătă a două

Pagini