dureri

Afectată de dureri în zona lombară, la meciul cu Alexandrova, Simona Halep (29 de ani) a anunțat că e gata să
Laura Cosoi este una dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi şi se mândreşte cu o familie superbă şi o carieră
Intense și uneori greu de suportat, durerile de încheieturi pot afecta pe oricine, însă se manifestă, cel mai
Dacă ai gingiile roşii, inflamate şi îţi sângerează atunci când te speli pe dinţi, este foarte posibil să suferi
Statul pe scaun la birou ore în şir se lasă de cele mai multe ori cu dureri în zona gâtului. Pentru că stai cu
Pe lângă tratamentele medicamentoase, inflamațiile pot fi tratate și cu ajutorul plantelor și alimentelor.
Durerea de gât apare când există o tensiune la nivelul mușchilor, care poate fi provocată de poziția incorectă a
S-a demonstrat ştiinţific: înjurăturile fac bine sănătăţii! Cercetătorii britanici de la Universităţile Keele şi
Din nefericire, cancerul face din ce în ce mai multe victime. Află cum să recunoști simptomele unui cancer
Încălțămintea poate afecta oasele, articulațiile și mușchii, mai ales când ea este incomodă. Din acest motiv, ar
După ce Lady Gaga (31 de ani) a uimit întreaga planetă că se retrage din muzică pentru o perioadă, celebra
Coloana vertebrală este considerată puternică, dar în același timp este extrem de delicată și fragilă. Chiar și
Durerea din timpul contactului sexual poate fi permanentă sau intermitentă, tulburarea
Stresul, lipsa somnului, alimentaţia dezechilibrată sau vremea schimbătoare pot declanşa
Viitorul sună bine! Au fost inventaţi ochelarii-minune care ne slăbesc, ne scapă de
Durerile în gât creează întotdeauna disconfort. Ele ne dau bătăi de cap mai ales acum, în
Monica Anghel (46 de ani) a trecut, în urmă cu două luni, printr-o operație foarte grea
Durerea renală este afecțiunea comună cu care ne putem confrunta în orice moment din
Odihna este foarte importantă, iar pentru a preveni afecțiunile, trebuie să dormi între 7

Pagini