dormit

Fiecare persoană are o poziţie de somn preferată, în care se simte cel mai comod. Însă, în urmă unor recente
Nici nu ştii cât de important este un somn bun de noapte! Pe lângă rezultatele evidente şi imediate – ai mai multă
Sforăitul poate fi cauzat de o obstrucție sau de alte dificultăți respiratorii, care poate fi sporadic sau
Dacă ai un somn agitat şi vrei să îţi recapeţi odihna pe timp de noapte, ai la dispoziţie soluții relaxante pe
Ai o poziţie preferată de somn şi te-ai obişnuit să dormi într-un anumit fel? Ei bine, chiar dacă ai impresia că
Activitățile din timpul zilei sunt realizate mai repede și eficient dacă în timpul nopții am avut un somn
Un primar dintr-un oraș din Statele Unite a dat dovadă de un curaj impresionant și mult respect și
Odihna este foarte importantă, iar pentru a preveni afecțiunile, trebuie să dormi între 7-9 ore pe noapte. Pe
Dormitul în același pat cu partenerul de viață nu mai este atât de plăcut atunci când acesta începe să sforăie. De
Ai probleme cu somnul şi adormi foarte greu din cauza gândurilor care nu-ţi dau pace sau a zgomotului care se aude
Oricine știe că cele opt ore de somn sunt vitale pentru sănătate, dar ca în orice situație, orice în exces poate
Foarte încântate de bebeluşul lor şi excesiv de protectoare, multe proaspete mămici aleg să doarmă în pat cu
E o problemă foarte des întâlnită și are cauze dintre cele mai variate. În esență, stilul
În timp ce procesul de îmbătrânire este inevitabil, cu siguranță cele mai multe dintre
Poate că nu știai, dar modul în care îți decorezi dormitorul poate avea influență asupra
Se pare că fotoliile confortabile din sălile pentru întruniri oficiale nu-i îmbie la somn
Marele vis al angajaţilor s-a împlinit! O companie din Olanda a inventat biroul-pat! Când
Ai mai stat zece minute în pat după ce a sunat alarma? Te-ai întins după cafea din prima
Ceea ce visezi îți poate da indicii despre viitor. Unele vise pot fi stranii și caudate,

Pagini