diploma

Marius Dănuţ Caraşol, fost preşedinte al Transelectrica, şi-a falsificat diploma de absolvire a facultăţii, deşi
Așa ceva doar în România se poate! Un caz revoltător se petrece la un liceu de prestigiu din Ploiești. Alina
Fostul jucător de tenis, Ion Ţiriac, va deveni Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică
Au plâns cu lacrimi amare când au văzut că nu au promovat examenul de Bacalaureat. Iată, că pot merge la facultate
Niciodată nu e prea târziu să-ţi realizezi ambiţiile! O bătrânică din Virginia, Statele Unite, a absolvit liceul
I-a cucerit pe toţi cu vocea ei şi înfăţişarea angelică, însă a dat greş cu vestimentaţia. Paula Seling şi-a făcut
Reba Williams din Mount Vernon, SUA, este cea mai vârstnică persoană din lume care primeşte o diplomă de
Dana Rogoz este foarte mandra ca a terminat cursurile primei scoli de fashion business din Romania, Artcademy.
Senatul Universităţii Bucureşti (UB) se întruneşte, miercuri, pentru a lua act de decizia de plagiat a Comisiei de
Artista Kelis este foarte pasionată de industria culinară. Cântăreaţa a obţinu de curând diploma o diplomă de
Mark Wahlberg, celebrul star american în vârstă de 41 de ani, se pregăteşte intens în ultima vreme pentru a îşi
Ali Marius Ghiulser, tulceanul de 34 de ani care a reuşit să se angajeze ca medic la Spitalul Judeţean Tulcea, cu
Marius Dănuţ Caraşol, preşedinte al Transelectrica, şi-a falsificat diploma de absolvire
Nu a plecat degeaba în Statele Unite alături de soţul ei, Marius Moga, şi de fetiţa lor,
Actriţa Eva Longoria surprinde nu doar cu ţinutele periculos de sexy de la Cannes. În
Încă o „fabrică” de diplome! Zeci de studenţi ai Universităţii Bioterra au reclamat că
Justin Bieber a obţinut diploma de bacalaureat după ce a absolvit cursurile unui liceu
La 81 de ani, gălăţeanul Valentin Borcoman a uitat de medicamente şi alte greutăţi ale
Directorul ADP Sector 4, Marian Goleac, a ocupat, timp de peste nouă ani, funcţii cu

Pagini