dinu patriciu

Procurorii DIICOT spun că omul de afaceri Dinu Patriciu, decedat în 2014, a beneficiat de sprijinul clasei
Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare, în dosarul Rompetrol.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Dinu Patriciu, adus în România de la Londra, a fost depus, vineri seară, la
Trupul neînsufleţit al lui Dinu Patriciu a fost adus vineri în ţară cu un avion privat şi depus la Capela
Familia Patriciu confirmă, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că omul de afaceri Dinu Patriciu va fi înmormântat la
A pus tot timpul afacerile pe primul loc şi s-a dedicat rareori vieţii de familie. Pe patul de spital, când toată
Dinu Patriciu a murit pe data de 19 august 2014, în urma unor grave probleme de sănătate. Aceste probleme de
Dinu Patriciu, care s-a stins din viaţă marţi, la Londra, după o lungă suferinţă hepatică, a fost unul dintre cei
Click! vă prezintă principalele reacţii ale politicienilor şi ale prietenilor apropiaţi care l-au cunoscut şi au
Dinu Patriciu a murit la Londra, la 64 de ani, în urma unei boli hepatice progresive, pe data de 19 august 2014.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a decedat marţi la Londra după o lungă bătălie cu o boală hepatică progresivă. Chiar
Pe data de 23 aprilie va avea loc premiera documentarului "Kapitalism – reţeta noastră secretă", în regia lui
Lupta pentru averea lui Dinu Patriciu s-a încheiat. Testamentul omului de afaceri a fost
La mai bine de zece zile de când s-a stins din viață, Dinu Patriciu a fost înmormântat,
În ciuda speculaţiilor că ar putea fi adus în România, omul de afaceri Dinu Patriciu va
Omul de afaceri Dinu Patriciu, mort la vârsta de 64 de ani la Londra, a fost o bună
Medicul curant al lui Dinu Patriciu, Mihai Voiculescu, a declarat pentru MEDIAFAX, că
Dinu Patriciu a murit la Londra, anunţul fiind făcut în urmă cu doar câteva minute
Veşti bune în prag de Crăciun. Dinu Patriciu ne-a anunţat că va sprijini campania “Din