deszapezire

În goana de a curăța cât mai repede străzile principale ale Capitalei, omătul a fost depozitat de firmele de
Ne aşteaptă o iarnă grea, asta spun meteorologii. Şi sunt şanse mari să rămânem înzăpeziţi. Autorităţile nu au
Vi le mai amintiţi pe surorile Salanţă? Sunt bistriţencele care se relaxau în Bali astă iarnă, în timp ce
„Şefele sexy de la deszăpezire” rup tăcerea. Tocmai din Bali, unde este soare şi distracţie din belşug. Loredana
În spatele uneia dintre firmele care a reuşit să pună mâna pe un contract de peste două milioane de euro, pentru
Zeci de oameni s-au adunat azi în Piaţa Universităţii, „înarmaţi" cu lopeţi şi sare grunjoasă, pentru a deszăpezii
Un angajat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a murit, sâmbătă, în
Cinci drumuri naţionale, inclusiv DN1 Braşov - Predeal, sunt închise, la ora transmiterii acestei ştiri, pentru
Un număr de 2.013 locuinţe din 28 de localităţi din judeţul Buzău sunt încă sub nămeţi în urma ninsorilor
Unele centre destinate persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din Timişoara sunt foarte greu accesibile, din
Federaţia Română de Rugby (FRR) a decis astăzi să se alăture celor care încearcă să-i ajute pe oamenii afectaţi de
Edilul sectorului 1 a anunţat că a aplicat o amendă de 20.000 de lei firmei Romprest, care are contract cu
Nu se menajează deloc atunci când vine vorba să-şi ajute vecinii. Dj Wanda a ieşit
Aglomeraţie mare la mina din Slănic Prahova! Imediat ce meteorologii au anunţat că vor
Au botezat-o "Albinuţa" pentru că e harnică. Zdrobeşte troienele de zăpadă şi le aruncă
Centrul Infotrafic anunţă că, în prezent, nici un drum naţional nu mai este închis din
Campania de ajutorare a românilor acoperiţi de zăpezi în judeţele Vrancea şi Buzău se
Cele mai importante bulevarde din Capitală vor fi închise în această noapte pentru
Luni seară, în  jurul orei 22.15 un utilaj de deszăpezire a rămas blocat în

Pagini