deshidratare

Traversăm perioada în care piața abundă de fructe și legume gustoase, de care vrei să te bucuri cât mai mult timp
Zilele calde de vară ne duc cu gândul la pasiune şi dorinţă. Însă sezonul cald aduce cu sine şi inerenta problemă
Apa reprezintă aproximativ trei sferturi din greutatea corpului uman și este vitală pentru supraviețuire. Atunci
Te simţi extenuat, fără pic de energie?
În zilele caniculare ne confruntăm cu fenomenul deshidratării: organismul pierde o cantitate mare de lichide- de
Oare există vreo femeie care se poate abține de la dulciuri? Eu încă n-am întâlnit! Chiar dacă ai cam exagerat cu
Din sare nu trebuie să ne facem nici prieten, însă nici duşman. Prea multă sare dăunează sănătăţii, însă şi lipsa
Știm că apa este esențială pentru buna funcționare a organismului, dar mulți obișnuim să bem apă numai când ne
Medicii spun că nuanța urinei indică nivelul de hidratare al organismului. Culoare acesteia, însă, poate arăta
La orele de biologie am învățat că organismul este format din aproximativ 70% apă, nu-i așa? Iar profesorii și
Problema circulației periferice deficitare poate afectat atât persoanele tinere cât și adulții, manifestându-se
Știi că tot ce este în exces dăunează, dar ce poți face dacă îți este foame constant? Foamea necontrolată poate fi
Canicula aduce şi unele neplăceri medicale. Enterocolita este una dintre ele, întrucât
Ai impresia că ţii tot timpul o lămâie în gură? Sau alimentele nu mai au gustul pe care
Aspectul pielii spune multe despre starea noastră de sănătate. Orice modificare a culorii
Te confrunți cu dureri de cap? Află că acestea pot fi cauzate nu numai de oboseală sau de
Dacă te trezești în toiul nopții din cauza senzației puternice de urinare, ca apoi să
Atunci când organismul nu reușește să mențină valorile tensiunii arteriale în limite
Unul dintre sistemele complexe ale organismului uman este cel digestiv, iar vorba „

Pagini