decese

Numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2020 a fost de 34.769 (18.716 bărbaţi şi 16.053 femei), cu 7.278
Avem peste 15.000 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, în România. Cel mai afectat județ din țară este
Persoanele cu comorbidități și cele de peste 60 de ani sunt cele mai vulnerabile în fața Covid-19. Și numărul
Tot mai multe persoane care mor din cauza Covid-19 au în comun diabetul zaharat, obezitatea sau ambele boli.
Două luni au trecut de la primul caz de coronavirus confirmat în România. În acest timp, numărul contaminărilor a
Australia şi Thailanda au anunţat primele decese cauzate de noul virus, în timp ce Luxembrug şi Armenia se
Ce trist! Anul 2019 a fost cel mai sărac în bebeluși, spune Institutul Național de Statistică. În schimb, a
Gripa continuă să facă victime. Centrul Național de Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile a anunțat că
Încă trei persoane au murit din cauza gripei, fiind vorba despre o femeie şi doi bărbaţi, din judeţele Cluj şi
Epidemia de gripă a luat încă patru vieți. Potrivit news.ro, numărul total al persoanelor care au murit din cauza
În timp ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea întârzie anunțul despre declanșarea epidemiei de gripă, programat
Două noi decese provocate de gripă au fost confirmate de medici. Este vorba de o femeie de 55 de ani şi de una de
Primul mort în România a fost raportat oficial pe data de 22 martie 2020. Un bărbat de 67
Experții în sănătate publică din SUA aduc în discuție o ipoteză sumbră. Aproximativ 75.
În actualul context epidemiologic, Ministerul Educației a anunțat că mai multe
Autorităţile americane au efectuat mai multe teste pentru a descoperi ce anume a provocat
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 128, a informat sâmbătă (16
De la o zi la alta, specialiștii confirmă noi cazuri de decese provocate de virusul
Aproape că nu trece zi în care să nu se anunţe încă un deces provocat de gripă. Numai

Pagini