cristi borcea inchisoare

Mai slab cu 40 de kilograme, băiatul cel mare al lui Cristi Borcea se simte bine în pielea lui. În haine negre,
Cristi Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, joi noapte (7 februarie), în dosarul
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea sumei de aproape 1 milion de euro de la Cristi Borcea, în
Fericirea n-a durat mult! Cristi Borcea a fost condamnat, din nou, la închisoare! Sentința a fost dată joi (7
Cristi Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor plajelor din
Cristi Borcea s-a predat, vineri dimineață (8 februarie), la IPJ Ilfov. Fostul acționar de la Dinamo a fost
În decursul zilei de vineri, 2 noiembrie, Cristi Borcea a fost dus la sediul DIICOT pentru audieri, după ce i-a
Cristi Borcea a apărut pe lista de suspecți a celor de la DIICOT, într-un dosar ce vizează săvârşirea
Cristi Borcea și Valentina Pelinel se distrează în prima lor vacanță de când fostul finanțator al echipei Dinamo a
Un raport relevat de un control la Penitenciarul Poarta Albă arată că fostul şef dinamovist Cristi Borcea și-a
Fostul finanțator de la Dinamo, Cristi Borcea, și foștii impresari Victor și Ioan Becali au fost condamnați de
Cristian Borcea și personalul de la penitenciarul Poarta Albă sunt cercetați pentru introducere și folosire de
Dacă după ce a ieșit din închisoare Cristi Borcea părea extrem de afectat de condițiile
Cristi Borcea a fost condamnat, joi noapte (7 februarie), la cinci ani de închisoare în
Veste-șoc pentru familia lui Cristi Borcea. Afaceristul se întoarce la inchisoare, după
Cristi Borcea a fost ridicat de procurorii DIICOT și dus la audieri, vineri, 2 noiembrie
Afaceristul Cristi Borcea a fost eliberat din arest luni, 2 iulie, după aproape patru ani
Din 8 iunie, de când i s-a născut cel de-al şaptelea copil, Cristi Borcea a început să
Fostul acționar al clubului Dinamo a făcut, joi, o ”plimbare” departe de gratiile

Pagini