cosuri

Fiecare dintre noi obişnuieşte să arate prietenilor şi cunoştinţelor doar fotografiile în care arată bine sau
Acneea îţi dă bătăi de cap, iar tratamentele pe care le-ai tot încercat nu au efect? Dacă vrei să scapi de această
E frumoasă, îi merge bine în cariera de solistă, dar de coșuri nu scapă și pace. Din vara anului trecut, Sore (24
S-a încheiat coşmarul pentru Nicoleta Luciu: a reuşit să scape de bubiţele de pe faţă, care o chinuiau de
Nicoleta Luciu a avut mari probleme cu tenul, după ce pe faţă i-au apărut numeroase coşuri care i-au dat mari
Britney Spears are un program foarte încărcat: după o serie de concerte la Las Vegas, vedeta se împarte între
Are succes pe toate planurile, însă şi un mare ghinion cu tenul. Sore nu reuşeşte să învingă acneea care i-a
O imagine perfectă este direct proporţională cu succesul, mai ales când eşti vedetă. Elena Ionescu (25 de ani) a
Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, a tras foarte mult din cauza problemelor cu acneea. Din fericire,
Sunt celebre şi au bani, însă toate eforturile şi tratamentele nu le-au putut scăpa de coşmarul acneei. Sore
Alessandra Ambrosio, unul dintre cele mai apreciate fotomodele din lume, a ajuns de râsul lumii după ce a fost
Problemele de ten nu cruţă pe nimeni, nici măcar pe vedete. Se pare că şi Sore are bătăi de cap din cauza
Pielea poate da semnale prevestitoare către medici. Astfel, vasele mici de sânge sparte
Marius Niculae a fost coleg cu Cristiano Ronaldo la Sporting Lisabona şi a povestit cum
Avea o faţă de proţelan, fără imperfecţiuni însă coşurile au invadat-o. Nicoleta Luciu
Are mari probleme cu tenul, însă acest lucru nu o împiedică pe Nicoleta Luciu să fie
Cu o „carte de vizită" bogată, argila este un produs care nu ar trebui să lipsească din
Nicoleta Luciu este una dintre cele mai sexy femei din România, dar nu fără efort.
În adolescenţă, dar şi în tinereţe am întâlnit persoane care aveau probleme cu acneea,

Pagini