corina danila

Sunt vedete de televiziune cunoscute şi apreciate, iar unele dintre ele chiar părinţi cu copiii deja mari. Asta nu
A renunţat total la pâine, paste, cartofi prăjiţi, dulciuri şi tot ce înseamnă carbohidraţi. Fructe are voie cu
Corina Dănilă are o fiică frumoasă, care creşte pe zi ce trece. Îşi face mama mândră, dar şi tatăl care apare mai
Actriță, realizatoare și prezentatoare de televiziune, Corina Dănilă este invitata emisiunii Click! TV Live,
Corina Dănilă s-a întors la TVR 2, după o pauză de o jumătate de an, în care a jucat în câteva piese de teatru. Şi
Miercuri, 2 octombrie, se împlinesc 15 ani de când primul serial românesc, “Numai iubirea”, produs de Ruxandra Ion
În urmă cu 15 ani juca în “Numai iubirea”, la Acasă TV, însă puţini ştiu povestea rolului Corinei Dănilă, una
Corina Dănilă își ține viața personală departe de ochii curioșilor, prezentatoarea fiind foarte discretă atunci
În ultimul an, actriţa Corina Dănilă a slăbit 19 kilograme în urma unui regim special şi a unui stil de viaţă
Prezentatoarea emisiunii “Ieri, Azi, Mâine”, de la TVR2, a avut parte de cea mai spectaculoasă transformare a
Are 46 de ani, iar viaţa e din ce în ce mai roz pentru Corina Dănilă. Are emisiune la TVR2, din punct de vedere
Gata, a venit vacanţa de vară, iar vedetele nu-şi mai încap în piele de bucurie că fiii şi fiicele lor au încheiat
Panica pluteşte în aer. Ne luptăm în fiecare zi cu tema de a nu şti ce va fi, ne gândim
Artiştii sunt mari iubitori de animale pentru care au dat în unele cazuri şi sute bune de
Simona Mihăescu, Corina Dănilă, Cătălina Mustaţă şi Mihaela Tatu au fost ani la rând
Meseria de actor e plină de surprize şi iată că şi Corina Dănilă are parte de o întâlnire
Vedeta de televiziune s-a reinventat. După ce a slăbit spectaculos, abia face faţă
A fost o vară plină de surprize pentru Corina Dănilă. Întâi au fost emoțiile examenului
Monica Anghel, Ozana Barbancea, Feli Donose, Corina Danilă şi Nuami Dinescu au făcut

Pagini