copii

Suflet mare! Horia Tecău, cel mai bine plasat jucător român de tenis în ierarhia mondială la proba de dublu, a
Cât sunt mici, se tot accidentează. Cad şi îşi julesc genunchii la fotbal, cu bicicleta sau la locul de joacă,
Vedeta continuă să arate extraordinar. După o viaţă care n-a fost deloc uşoară.
Pe 15 noiembrie, credincioşii ortodocşi întră în perioada postului Naşterii Domnului sau a Crăciunului. Acesta se
Caz revoltător la o creșă din Piatra Neamț! O angajată a fost înregistrată de mama unei fetițe de doi ani, în timp
Un număr de 20 de copii, care se aflau la Festivalul «Bărcile Dragon» care se desfăşoară pe Dunăre, la Orşova, au
Mai mult de 120.000 de pelerini s-au închinat anul acesta la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
E un artist complet, un one man show, dar şi un tată responsabil pentru cei trei copii ai săi. Iată ce spune
O viaţă sănătoasă se construieşte din copilărie. În România, unul din patru copii suferă de obezitate din cauza
Anca Serea are şase copii, aşa că uneori este nevoită să facă anumite sacrificii.
Ce chin să se trezească dimineaţa la prima oră ca să meargă la şcoală! Ar da orice pentru încă 10 minute de somn!
Prezentatoarea emisiunii „Acces direct” de la Antena 1, Mirela Vaida (37 de ani), şi-a plimbat cu metroul cei
Sfântul Nicolae, pe care creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl prăznuiesc la 6
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri, 13 noiembrie, Legea care modifică
Copiii care petrec foarte mult timp în faţa ecranelor de telefon, televizor sau tabletă,
O nouă modă la Hollywood! Starurile au început să facă pe bonele. Ba chiar au început să-
Of, Doamne! La fiecare patru zile un minor e abuzat sexual, fetiţă sau băieţel, iar anual
Toți copiii merită îngrijiri medicale de calitate, iar pentru a fi sigur că acest lucru
Specialiştii susţin că dependenţa de telefon a copiilor este la fel de nocivă pentru

Pagini