Conchita Wurst

În anul 2014 reuşea să cucerească marele trofeu la concursul Eurovision, a avut parte de o promovare incredibil de
Pe cântăreață travestită austriacă în vârstă de 29 de ani o știi de la Eurovision. Și o știi cu acea imagine
Conchita Wurst, 29 de ani, trece prin momente grele! Câştigătorul travestit al Eurovision 2014 a declarat că a
Eurovisionul i-a adus celebritatea în 2014, iar de atunci se bucură din plin de asta.
”Sora geamănă” a Conchitei stă în România, mai exact în Focșani, județul Vrancea. Travestitul a făcut spectacol pe
Conchita Wurst, cea mai controversată participantă la concursul Eurovision, a atras toate blițurile camerelor
Parada anuală a comunității de gay, transsexuali și lesbiene din Sydney, Australia, Mardi Gras, a fost o adevărată
Controversatul personaj numit Conchita Wurst, femeia cu barbă care a cucerit întreaga lume după ce a câștigat
Săptămâna dedicată concursului Eurovision 2015 se apropie de sfârșit, dar deja lesne de bănuit că evenimentul este
Mai mulți concurenți la Eurovision 2015, printre care se numără și solistul trupei Voltaj, Călin Goia, dar și
Andreas şi Theodor Martonosy sunt doi fraţi din Timişoara care fac parte din cel mai prestigios cor de băieţi din
Cei mai frumoși travestiți din lume se îngrijesc mai ceva ca femeile și arată chiar foarte bine. Imaginile
Conchita Wurst (30 de ani) a șocat planeta după ce a câștigat Eurovisionul în 2014 cu
Conchita Wurst a stârnit multe controverse, datorită înfățișării sale, în momentul în
Femeia cu barbă, Conchita Wurst, care a câștigat concursul Eurovision în 2014 la
Finala Eurovision 2015 a fost marcată de un eveniment neplăcut, care a avut-o în centru
Călin Goia a urcat pe scena „Life Ball“ din Viena alături de câteva dintre cele mai
Tenorul spaniol Placido Domingo s-a retras din cauza unei afecţiuni medicale dintr-un
Austria va fi reprezentată la Eurovision 2015 de trupa „The Makemakes”, formată din trei

Pagini