concert Rihanna

Aflați la un concert susținut de Rihanna, Kim Kardashian și soțul ei, rapperul Kanye West, erau în public,
Româncele noastre s-au afişat recent cu pantofii momentului, lansaţi de Rihanna, în colaborare cu Puma. O pereche
Rihanna a urcat prima dată pe o scenă din România, duminică seară (14 august). 50.000 de oameni au fost la
Pe 14 august, anul acesta, jurata de la „iUmor” şi „X-Factor” va avea o misiune grea. Deşi, iniţial, trebuia să
Delia este o fană a Rihannei și aștepta cu nerăbdare concertul din București al vedetei internaționale, care va
Se anunţă o vară pe cinste pentru români. Rihanna (28 de ani) şi Sia (40 de ani), două dintre cele mai importante
Mădălina Radu, cunoscută drept "OTV-ista fără chiloței", împlinește 33 de ani vineri, iar prietenele s-au gândit
De fiecare dată când apare în public, Rihanna (30) mai dă tonului vreunui trend, având un
S-au distrat, dar au făcut şi parada modei duminică seara (14 august), etalându-şi cele
Rihanna (28 de ani) a fost luată prin surprindere de un admirator aflat la concertul ei