Cocuta

Andra Gheorghe, cunoscută publicului ca și Cocuța, este una dintre cele mai talentate coregrafe din România. A făcut parte mulți ani din baletul condus de Edi Stancu. Tot acolo, Cocuța l-a cunoscut pe Bogdan Boantă, cel alături de care a participat la "Asia Express". Află de pe click.ro cum s-a descurcat Cocuța la emisiune, dar și ce proiecte de viitor are.

Show-ul “Asia Express”, care azi, 16 aprilie, va avea marea finală, la Antena 1, ne-a ajutat să o cunoaștem mai
Click! a scris în exclusivitate despre faptul că frumoasa asistentă de la ”Neatza cu Răzvan și Dani” este
Planurile de acasă nu se potrivesc cu realitatea din Asia Express, cel mai dur reality show de aventură difuzat de
Fostul coregraf Cornel Patrichi s-a stins din viață, marți (5 aprilie). Trupul neînsuflețit a fost depus, miercuri
Cocuţa şi Speak au avut unul dinre cele mai apreciate dansuri din marea finală de marţi.
O poveste japoneză a fost pusă în scenă de perechea formată din Cocuţa şi Speak, marţi seara la "Dansează printre
Speak şi Cocuţa au făcut spectacol la "Dansează printre stele". Iubitul Adelinei Pestriţu a jucat rolul unui
Mult a fost, puţin a mai rămas până când “Dansează printre stele” va debuta la Antena 1. Duminica viitoare, 12
Neobosiţii Romică Ţociu şi Cornel Palade au pus pentru prima dată clăparii în picioare şi, după două ore de chin
Spectacol inedit în cadrul emisiunii «Serviţi, vă rog!». Cocuţa, coregrafa de la «Dansez pentru tine» i-a oferit o
Vremea capricioasă din Sri Lanka le dă mari dureri de cap concurenților de la Asia
Fanii Asia Express vor fi încântați de noile probe ale emisiunioi, dar și de concurenții
Coregrafa şi parterernul ei nu reuşesc sub nicio formă să intre în graţiile lui Mihai
Romică Ţociu şi-a luat porţia de adrenalină la Predeal, în compania dansatoarei Jasmine
Obișnuită cu lumina reflectoarelor, Nicoleta Luciu este cea mai dezinvoltă dintre