ciroza hepatica

Alexandru Darie a murit miercuri, 18 septembrie. Regizorul şi directorul Teatrului Bulandra era internat de două
Pe 12 decembrie va împlini 40 de ani, însă Mihai Trăistariu arată cu zece ani tânăr şi asta, spune el, doar
Deși nu pare o amenințare imediată la adresa vieții, ciroza hepatică este unul dintre „ucigașii de oameni” al
Ciroza hepatică este stadiul final de evoluţie a hepatitelor cronice B şi C şi se caracterizează printr-o fibroză
Ficatul este cel mai mare organ intern. Cântărește aproximativ 2 kilograme, fiind numit și motorul principal al
Au trecut două luni de cand cântăreața de muzică populară Ileana Ciuculete s-a stins din viață. Fata de suflet a
Cu toate că zerul conține în mare parte apă (93%), puțin știu că menține rinichii sănătoși, ajută ficatul să
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, care suferea de ciroză hepatică, s-a sinucis, miercuri dimineață (15 iulie),
Solista Angela Ciochină are doar 60 de ani, dar cariera muzicală i s-a curmat brusc, în 2009, din cauza bolii. În
Mica, pe numele ei întreg Michaela Niculescu, a dispărut dintre noi la doar 31 de ani. O boală teribilă, ciroză
Alexandru Darie a murit miercuri, 18 septembrie. Regizorul era internat de două săptămâni
Regele manelelor, Florin Salam, a suferit enorm după decesul frumoasei sale soții,
Denisa se simte ceva mai bine iar tratamentul pentru ficat își face efectul, însă trebuie
Una dintre cele mai talentate şi mai frumoase soliste din anii comunismului, Angela
Codrin, în vârstă de opt ani duce o grea povară. La vârsta de patru ani, a primit un