Cindy Crawford

Fiica lui Cindy Crawford, Kaia Gerber, a defilat pentru colecția de Primăvară-Vară 2020 de la Săptămâna Modei din
Ce trece timpul! Fetele vedetelor au ajuns deja domnişoare şi le copiază pe mamele lor. Uma Thurman, Claudia
Cindy Crawford îşi serbează miercuri împlinirea frumoasei vârste de 53 de ani împreună cu familia şi prietenii,
Presley, fiul cel mare al lui Cindy Crawford şi Rande Gerber, a fost arestat recent, într-o dimineaţă, în jurul
Cindy Crawford arată impecabil la 52 de ani. Fostul model a postat o fotografie pe contul său de Instagram în care
A renunțat la cariera care a făcut-o celebră pe tot mapamondul, dar n-a renunțat la stilul de viață sănătos și la
Supermodelul Cindy Crawford a petrecut acest weekend la soare pe o insulă exotică din Marea Carabilor.
George Clooney este unul dintre actorii pe care banii nu i-a schimbat și l-au făcut să-și uite persoanele
Are 16 ani şi este frumoasă de pică! Nici nu-i de mirare dacă ne gândim că e fiica celebrei Cindy Crawford. Kaia
A făcut senzaţie cu picioarele dezgolite în timpul Festivalului de modă de la Paris, prezentând noile modele ale
Au reuşit să păcălească timpul! Celebrele fotomodele Carla Bruni, Claudia Schiffer, Naomi Campbell, Cindy Crawford
Aşchia nu sare departe de trunchi! Ava, fiica cea mare a actriţei Reese Witherspoon, este leită mama ei. La vârsta
Helena Christensen, bomba sexy a anilor '90 şi unul dintre supermodelele care au făcut
Născută în 1960, Gia şi-a început cariera în modeling la numai 14 ani. 12 ani mai târziu
Are 51 de ani şi nu are nici un rid, nici un kilogram în plus şi are un trup de sirenă.
Michelle Pfeiffer este încă foarte sexy. Nu are nici un rid şi îşi păstrează o siluetă de
Fiica lui Rande Gerber și a lui Cindy Crawford are 16 ani și lucrează, în prezent, ca
Alice Smellie dezvăluie în totalitate secretele tinereții veșnice ale celor cinci
Fie au descoperit fântâna tinereții, fie au noroc de gene bune, de care se îngrijesc cu

Pagini