CFR Calatori

Un TIR a căzut de pe șosea în zona Câineni-Cornetu, în seara de 23 august și a intrat pe calea ferată, unde a fost
Imagini revoltătoare publicate, marți dimineață de un clujean pe contul său de Facebook. În trenul cu care acesta
CFR Călători a anunțat sâmbătă, 7 ianuarie, care sunt trenurile anulate din cauza vremii. Circulația feroviară
Să ne bucurăm nițe. Doar nițel, căci nu-i mare brânză. Noul grafic de circulație al trenurilor CFR, valabil din 11
Călătorii vor putea cumpără bilete şi abonamente de tren la tarife mai mici, anunţă CFR într-un comunicat. Astfel
Locomotiva trenului de călători, care circulă pe ruta Sighetu Marmației-București, a luat foc miercuri seara în
Un tren de marfă care circula pe ruta Brașov – Sighișoara a deraiat marți dimineață la ieșirea din stația Vânători
CFR Călători a preluat, miercuri, traficul de pasageri RegioTrans, anunță Mediafax. Trenurile companiei private au
Reprezentanţii CFR Călători şi ai Poliţiei Transporturi au luat la puricat, joi dimineaţă, trenurile de pe cele
Două ore a ţinut ieri greva spontană a angajaţilor din sectorul feroviar. Cu întârzierile de rigoare, trenurile au
CFR Călători anunţă că, din cauza unor lucrări de mentenanţă, marţi, 24 septembrie, între miezul nopţii şi 8
După un lanţ de scumpiri, în sfârşit, o veste bună! Biletele CFR se vor ieftini cu până la 28,5%, începând cu 1
Viscolul oprește marți circulația a 15 trenuri în zona de sud a țării. . CFR Călători a
CFR Călători a anulat, marţi, 44 de trenuri, majoritatea fiind legături între Capitală şi
Pasagerii CFR au posibilitatea de a călători la tarife reduse cu 25% cu oferta „Minigrup
CFR Călători pune în vânzare bilete la jumătate de preț pentru călătoriile din București
CFR Călători acordă importante reduceri de preţ la Trenurile Soarelui în funcţie de
În perioada 15 iunie - 9 septembrie, CFR Călători adaptează circulaţia trenurilor de
Patru trenuri Accelerat vor fi anulate şi tot atâtea vor fi introduse suplimentar în

Pagini