catelus

Alice Dumitrescu (50 de ani), soţia solistului Horia Brenciu (45 de ani), este fericită că l-a găsit pe Tudor,
De aproape două luni de când Cristian Boureanu (44 de ani) se află în Arestul central al Poliției Capitalei din
De multe ori unui copil îi este atât de greu să-și convingă părinții să-l lase să aducă un animăluț în casă, încât
Dacă iubești și îți place să îngrijești animalele, atunci povestea de mai jos te va emoționa cu siguranță. Și de
În timp ce unii părinți consideră că prezența animăluțelor de casă poate dăuna bebelușilor, această mamă și-a pus
Câinele este cel mai bun prieten al omului, zice un vechi proverb, Însă se pare că nici pe confrații lui nu îi
Un cățeluș cobora pe stânci încercând să ajungă la stăpânii lui. Din nefericire, acesta a fost luat de val și
E îndrăgostită până peste cap de noul iubit! De curând, însă, Anda Adam (34 de ani) a preferat să iasă la plimbare
„Vrei, nu vrei, te iau la joacă!” Aşa i-a spus căţeluşul Maymo, de rasă beagle, surioarei lui, Penny, care avea de
Palatul Elisabeta, reşedinţa din Bucureşti a Familiei Regale, are un nou locuitor, pe care Principele Radu al
Premierul bulgar, Boiko Borisov, i-a oferit omologului său rus, Vladimir Putin, un căţeluş din rasa ciobănesc
Moderatoarea matinalului "710" de la B1, Irene Pîrvu, locuieşte cu mama sa, dar şi cu necuvântătorul ei de 75 de
Costin Mărculescu (48 de ani) este un actor cu suflet mare. De când gerul a pus stăpânire
Mădălina Ghenea (28 de ani) a depășit cu bine logodna-fulger cu Philipp Plein și s-a
De multe ori, animăluțele de casă dau bătăi de cap stăpânilor atunci când se ascund. Cel
Cine are acasă un animal de companie, ştie foarte binecât de uşor e să te ataşezi de
După operaţia pe creier la care a fost supus acum ceva timp, Mircea Solcanu,
Dinu a aflat cu stupoare că povestea cu „blătuirea" lui Adrian Cristea a fost doar o