Cardiff

FIFA a decis suma pe care trebuie să o plătească galezii de la Cardiff francezilor de la FC Nantes pentru
Continuă căutările avionului dispărut deasupra Canalului Mânecii, în care se aflau fotbalistul Emiliano Sala şi
Cumpărăturile pot reprezenta o sarcină dificilă a oricărui cuplu, căci adesea se întâmplă ca cei doi parteneri să
Contractele din sport nu se mai fac precum în anii romantici ai acestui fenomen, ci cu avocaţii şi juriştii la
Juventus şi Real Madrid au intrat în linie dreaptă pentru cea mai importantă confruntare europeană a sezonului,
Atacurile teroriste asupra evenimentelor sportive majore s-au înmulţit în ultima perioadă, iar şefii de la UEFA se
Fotbalul românesc trăieşte mult din amintiri, iar performanţele de pe vremea lui Hagi merită sărbătorite zilnic.
Şeful Comisiei Tehnice UEFA, Ionuţ Lupescu, doreşte să-şi invite foştii colegi din "Generaţia de Aur" la Cardiff,
O familie din Cardiff, Țara Galilor, a vorbit despre experiența oribilă prin care a trecut, atunci când la slujba
Gabi Tamaş s-a săturat să fie rezervă la Cardiff şi impresarul său a anunţat că românul vrea să părăsească echipa
La 32 de ani, Gabi Tamaş a ajuns să lustruiască banca de rezerve a unei echipe de mijlocul clasamentului în liga a
Real Madrid a câştigat marţi seara la Cardiff, în Ţara Galilor, Supercupa Europei, în faţa conaţionalilor de la
În prima parte a zilei de joi (7 februarie), autoritățile britanice au anunțat că au
Unul dintre prietenii care au dialogat prin intermediul mesajelor scrise cu Emiliano Sala
Fotbalul românesc trăieşte mult din amintiri, iar performanţele de pe vremea lui Hagi
Gabi Tamaş, 32 de ani, s-a înţeles cu oficialii lui Cardiff ca în cazul unei oferte
Simpatica veveriţă Dale s-a îngrăşat la greu fiindcă a găsit prea multă hrană iarna asta
Un clip ajuns pe internet arată momentul terifiant în care leagăne aflat la 60 de metri
Atacantul galez Craig Bellamy (31 de ani) nu mai vrea să stea la Manchester city, echipă