campioni

Doi ani au aşteptat ceferiştii să se mai bucure de cucerirea unui nou titlu de campioni. După meciul cu Steaua,
Ricardo Cadu a fost omul providenţial pentru CFR la primul titlu din istorie câştigat de ardelenii din Gruia.
Dinamo s-a împotmolit etapa trecută de Universitatea Cluj, o echipă plină de foşti jucători, iar Rapid trebuie să
Trofeul câştigat de fostul campion mondial de Formula 1 Alain Prost, la volanul unei Dacia Lodgy, este contestat
Deşi campioana Ligii 1, ediţia 2008- 2009, e deja istorie, umbra echipei antrenate de Dan Petrescu există. După ce
Locuitorii Dallas-ului i-au sărbătorit joi pe eroii lor, baschetbaliştii echipei Mavericks care au câştigat
Barcelona a câştigat sâmbătă seara, la Londra, pentru a patra oară titlul de campioană a Europei. Dincolo de toate
Victoria cu 1-0 din meciul cu Everton a apropiat-o pe Manchester United de titlul de campioană.
HSC Miercurea Ciuc a câştigat, pentru a cincea oară consecutiv, titlul naţional la hochei pe gheaţă, învingând cu
Campionul mondial la canoe dublu Alexandru Dumitrescu ar fi vrut să-şi ia garsonieră din premiere, însă nu crede
Cea mai aşteptată semifinală a Mondialului sud-african este de fapt reeditarea finalei de la ultimul turneu major
Jucătorii echipei de handbal masculin HCM Constanţa au primit, joi, la finalul meciului câştigat cu Dinamo,
Copiii fotbaliştilor celebri sunt obişnuiţi încă de la cele mai fragede vârste cu
Pe măsură ce ne apropiem de Euro 2012, campionatele din Europa încep să se încheie.
Câştigătorii Ligii Campionilor, care au revenit de la Londra, au defilat triumfal pe
Românilor le place să ducă paharul la gură şi au ajuns campioni ai Europei la consumul de
Lasă muntele şi rămâi în Capitală! Şi aici te poţi distra ca la carte, fără să mai pierzi
CSU Ploieşti a câştigat cel de-al şaptelea titlu naţional consecutiv la baschet masculin
Patru victorii clare şi un egal a înregistrat echipa României, anul acesta, în Cupa

Pagini