campioana

Nici măcar o oră (56 de minute) n-a durat finala ediției 2019 a probei feminine din cadrul turneului de Mare Șlem
Ai provocat o fiesta cât o sărbătoare națională. Aș spune că ieri a fost Primul Întâi Decembrie din anul Centenar
Maria Şarapova a fost una dintre cele mai mari jucătoare de tenis ale ultimilor 15 ani, un adevărat simbol al
UEFA, FIFA şi Federaţiile interne luptă din greu, dar fără prea mare succes, în faţa blaturilor, un flagel în
Suntem abia la jumătatea lunii martie şi finalul campionatelor de pe continent care se desfăşoară după calendarul
Răzvan Lucescu a fost primit cu răceală la Salonic, unde fanii au suspectat o numire a lui pe pile, pe filiera
Caroline Wozniacki a câștigat la 27 de ani primul său turneu de mare șlem din carieră, care vine după alte două
Simona Halep a luat o pauză cam mare după Turneul Campioanelor, din Singapore, dar a turat din nou motoarele
Caroline Wozniacki a câştigat săptămâna trecută în Singapore cel mai important trofeu din cariera ei, Turneul
În vârstă de 19 ani, Jaqueline Cristian a fost surpriza plăcută a primei zile la BRD Bucharest Open. Tânăra
Campioana şi vicecampioana României şi-au aflat vineri adversarele pentru debutul în cupele europene şi a ieşit
Campioana Albaniei, Kukesi, a fost cantonată în Austria, iar de aici delegaţia urma să plece în Moldova, miercuri
Clujenii şi-au dat foc singuri la club, efectul nul al mutărilor din ultima săptămână
„Bătrâna doamnă” a confirmat şi în acest an că este de departe cea mai tare echipă din
Diferenţa în finala feminină de la Australian Open a fost foarte mică şi mulţi
Adela a iubit tenisul de performanţă şi l-a practicat până a ajuns campioană. Acum
Grupele Ligii erau o afacere între granzii continentului, dar de când la UEFA cuvântul de
Forul de la Lausanne va lămuri în cursul zilei de azi disputa juridică pentru un titlu
Viitorul lui Hagi şi FCSB-ul lui Gigi Becali au miercuri „meci” direct, în Elveţia, dar

Pagini