caise

Pentru dulceţuri, cele mai bune sunt caisele nu prea mari, potrivit de coapte, nepătate, iar zmeura ideală este
Ne plac aceste găluşte cu caise şi sos de vanilie pe care le preparăm de fiecare la debutul verii. Alegem cele mai
Combinația dintre bezea și fructe este delicioasă, mai ales dacă e vorba de caise. Iată cum poți să prepari un
Am încercat diverse reţete de brioşe în ultimul timp, dar cu umplutură de caise nu am preparat niciodată. Aşa că a
Acest tort cu ma şi caise este un desert aromat şi răcoritor, numai bun pentru sfârşitul de săptămână! Ştiai că
Căpşune, cireşe, caise, piersici şi nectarine... fructele de vară au umplut tarabele din pieţe, iar preţurile,
Ciocolata, care cunoaște peste 500 de arome și este savurat de oamenii din toate colțurile lumii, acum 2.000 de
Pentru acest sfârşit de săptămână avem o reţetă delicioasă de tort cu ciocolată, un tort care necesită ceva mai
Parfumate şi zemoase, caisele sunt adevărate remedii dulci pentru o mulţime de boli, dar şi pentru frumuseţe.
Dacă ai probleme de anemie, mineralele prezente în caise, îndeosebi cupru, fier şi magneziu îţi pot fi de ajutor
Toate aluaturile de tarte care au în compoziţie unt sau margarină trebuie ţinute învelite în folie de plastic cel
Intoleranţa la gluten presupune o alimentaţie atent supravegheată. Poate fi chiar dificilă uneori alcătuirea unui
Pentru această budincă de vanilie cu caise ai nevoie şi de miere. Mierea este considerată
Pentru că ne plac caisele şi este sezonul lor, ne-am gândit să preparăm o tartă cu caise.
După ce aşezi acest cozonac cu mac şi caise în tava de copt mai lasă-l la crescut încă un
Consumaţi frecvent, dar cu moderaţie, sâmburii de caise pot face adevărate minuni asupra
Arată foarte bine, nu-i așa? Și nici măcar nu este greu de preparat?
Luna mai este una dintre cele mai importante perioade de peste an pentru refacerea
Poţi apela la fructele din compot pentru a obţine un desert delicios aşa cum este această

Pagini