blocati

Vacanța s-a terminat prost pentru ei. Au așteptat șapte ore în aeroportul din Malaga ca să urce în avionul care
Protest în Valea Jiului! În jur de 360 de mineri de la Paroşeni şi Uricani s-au blocat în subteran. Aceștia au
Ghinion curat pentru un grup de turiști. Telecabina de la Bâlea Lac s-a blocat, ieri, din cauza unei defecțiuni
Câteva zeci de mineri din Livezeni s-au blocat în subteran. Alţi peste 100 de colegi ai lor au anunţat că vor
Doi turişti sunt blocaţi la această oră pe un perete muntos din Bucegi, în zona Albişoara, pe un traseu de
Oricât s-ar strădui drumari să deblocheze drumurile, munca lor e în zadar din cauza viscolului. Prin urmare,
Mai multe curse internaţionale ale companiei Blue Air au întârzieri de peste două ore, sute de oameni blocaţi pe
Zăpada şi viscolul au pus stăpânire pe aproape toată ţara. Cea mai gravă situaţie a fost în jumătatea de nord a
Cei patru arădeni care şi-au propus să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă expediţie în formă de inimă
Şoferii de maxi-taxi şi de autobuze private au transformat bulevardele Pipera şi Dimitrie Pompeiu într-o
Un grup de turişti care se întorceau din Grecia au trăit vineri noapte clipe de groază la ieşirea din municipiul
Vremea  capricioasă le-a dat peste cap şi programul celor doi membri ai trupei Datina, Marius China şi
În noaptea de 18 spre 19 ianuarie, hotelul Rigopiano, din sătucul italian Farindola, a
Mai mulți turiști francezi și o echipă de speologi români din Cluj și București au rămas
Iarna s-a întors în forţă. Din Siberia a coborât un ger cumplit şi un vânt nemilos. Cei
Avem parcare şi nu o folosim! Asta ne arată zecile de maşini care sunt lăsate zilnic pe
Ajunşi cu cuţitul la os şi sătui de promisiunile neonorate din ultimii patru ani, ortacii
Pasagerii unei curse Blue Air, printre care o femeie cu probleme medicale şi 35 de elevi
Urmau să meargă într-o excursie, dar din cauza nămeţilor, studenţii Facultăţii de

Pagini