bilete

Într-o perioadă în care competițiile sportive sunt întrerupte peste tot în Europa, gândul performerilor se
Ştefan Bănică urcă pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea miercuri, 30 ianuarie, de la ora 20.00,
John Smedick Jr. din Torrington, Connecticut, SUA, a dat lovitura datorită uitării.
Mai sunt două zile până când România va trage obloanele peste sectorul bugetar. Angajații de la stat vor intra în
Răzvan Lucescu e tot mai aproape de titlu în Grecia, dar mai are câteva hopuri de trecut în aceste ultime opt
Concerte multe dar premiere puține, cap de afiș la noutăți fiind spectacolul trupei britanico-americane Foreigner
Dan Bittman şi coechipierii săi din trupa Holograf au o surpriză pentru cei publicul fidel. Rockerii au plănuit un
Horia Brenciu şi-a încercat norocul, anul acesta, cu un spectacol de Crăciun, la Sala Palatului, însă iată că
Bişniţa a fost în era comunistă singura metodă prin care românul de rând putea face rost de obiecte altfel
FCSB a anunţat că din această seară se vor pune în vânzare online biletele pentru partida cu Sporting Lisabona,
Vara este una fierbinte pentru lumea boxului. Cel mai aşteptat meci din ultimii ani, Floyd Mayweather - Conor
Este oficial! Guvernul a aprobat joi suma necesară în acest an pentru biletele de tratament balnear pentru
Miercuri, 18 septembrie, de la ora 21.30, Irina Rimes va cânta la Hard Rock Café din
Dacă n-ai legitimaţie de călătorie, nu te gândi să faci blatul pe autobuzele şi
CS U Craiova va deveni sâmbătă cea mai susţinută echipă din Liga 1 după ce s-a anunţat
În doar câteva zile de la punerea biletelor în vânzare, show-ul lor din 31 octombrie de
Un tânăr din Marea Britanie își vinde bolidul de lux pe nimica toată. Ed Bezzant își
Kim Zolciack-Biermann (38 de ani), o vedetă de televiziune din Statele Unite, renumită în
Mai mult ca sigur, naţionala condusă de Christoph Daum va juca cu “casa închisă” meciul

Pagini