beau

Se bat în justiţie pentru sperma bichonului Beau Lemon. Proprietarul John Wangsness vrea despăgubiri de 50.000
Măsoară trei metri înălţime, au blană cu peri foarte mari şi două cocoaşe. Sultan, Geta şi Vera sunt noile
Măsoară trei metri înălţime, au blană cu peri foarte mari şi două cocoaşe. Sultan, Geta şi Vera sunt noile
„Beau apă de aici de peste 25 de ani şi nu am păţit nimic", spune bucureşteanul Petre Nistor în timp ce-şi
După ce prietenul său, Brad Pitt, a mărturisit că a avut probleme cu depresia în anii '90, a venit rândul lui
Urmau să meargă într-o excursie, dar din cauza nămeţilor, studenţii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din
Să curgă berea, să sfârâie grătarele, toamna e ca vara! Aceasta pare a fi deviza organizatorilor Norok Oktoberfest
Românilor le place să ducă paharul la gură şi au ajuns campioni ai Europei la consumul de alcool: 2 milioane de
Este unul dintre cei mai râvniţi din România dar, cu toate acestea, nu are o iubită.
Un studiu realizat în Marea Britanie arată că 1 din 5 tineri cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani consumă
Dacian Varga voia să se facă tenisman când era mic. Între timp a ales fotbalul. Jucătorul recunoaşte că este o
Zilnic, la izvorul de lângă Cimitirul numărul 8 din oraş, oamenii stau la coadă să se aprovizioneze cu apă.
A cântat alături de Corina, "Fete din Balcani", iar acum a lansat un single care promite
Rita Mureşan nu se sfieşte să recunoască faptul că, la fel ca oricare om, are momente în
Vinul nu este o simplă băutură, care se bea „după ureche". Pentru a te bucura cu adevărat
Incredibil, dar adevărat! În capitala Ungariei, Budapesta, a fost inaugurat un bar cu
Mereu sinceră şi pusă pe şotii, Delia Matache nu se dezminte în a face declaraţii şocante
Problema apei este rezolvată! Cel puţin pentru locatarii din zona Paharnicul, aflată în