bamboo

Incendiul de la clubul din Mamaia a fost provocat de un aragaz lăsat nesupravegheat, au descoperit ISU Dobrogea.
În luna ianuarie a acestui an, Clubul Bamboo a ars din temelii. Din localul exclusivist nu mai rămăsese decât un
Tot respectul pentru Inna (30 de ani) şi Ruby (28 de ani) care, în ciuda programului încărcat, nu-şi neglijează
Toată lumea așteaptă concluziile anchetei incediului de la Clubul Bamboo, dar specialiștii vin cu vești proaste.”
Proprietarii a trei cluburi cunoscute din Capitală, „El Grande Comandante”, „Queens” şi „Tapo”, au sfidat decizia
Mărturii răvăşitoare din noaptea de groază, ale celor care au scăpat ca prin minune de furia flăcărilor, arată o
Nume sonor, trecut învăluit în mister, legături periculoase. Pe scurt, clanul Castellano. Românii n-ar fi aflat
A apărut aşa, dintr-o dată, pe harta mondenă a Bucureştilor.
Cele mai sexy cântăreţe de la noi îşi etalează nurii de Revelion, în cele mai tari cluburi din Capitală. Loredana
Cătălin Botezatu lasă de înţeles că sfârşitul de an nu-l prinde în cea mai bună formă psihică. Designerul n-amai
Adelina Pestriţu are grijă de silueta ei şi pe lângă alimentaţia potrivită, bruneta face şi foarte mult sport.
De când a ofocializat relaţia cu Oana Mizil, Marian Vanghelie a umplut prima pagină a tabloidelor! După multe alte
Un incendiu violent a avut loc, luni noapte (12 august), la fostul club Bamboo din Mamaia
La şase luni distanţă de la incendiul care le-a făcut scrum clubul, clanul Castellano dă
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 20 spre 21 ianuarie, scenariul tragic din Colectiv era
Neglijenţă, mână criminală sau hazard? Iată trei ipoteze în cazul tragediei fără victime
O clădire cu două etaje, aflată în construcţii, de lângă clubul Bamboo, din zona Lacul
Frumoasa artista este înnebunită după talismane! Mai mult decât atât, ea are un suvenir
Clubul din Braşov a fost cuprins azi-nopate de atmosfera rusească, potrivit stirileprotv.

Pagini