auto

Cum ediția din acest an a Campionatului Mondial de Formula 1 își tot amână startul, piloții participanți la
Cea mai bine clasată româncă în ultimii 24 ani la JO de iarnă (locul 7 la sanie la JO 2018), Raluca Strămăturaru
Ultima etapă a sezonului, Raliul Sibiului UniCredit Leasing a desemnat noii campioni naționali. Bogdan Marișca și
Cetatea Băniei revine pe harta motorsportului autohton cu un eveniment de top. Aflat la prima ediție, Craiova
Mihai Leu, primul campion mondial României în boxul profesionist, a trăit clipe inedite la volan. În prefața
Ediția aniversară cu numărul 25 a Raliului Perla Harghitei, a cincea etapă a sezonului din Campionatul Național de
După Campionatul European de gimnastică și în prefața turneului final al EURO Basket 2017, Clujul devine din nou
Atunci când au nevoie de o sumă de bani pe care nu o pot împrumuta de la familie sau cunoştinţe, oamenii recurg la
Mike Newman (53 de ani) a intrat în Cartea Recordurilor după ce a condus un camion fără remorcă, de 5,5 tone, cu
Pasionații de mașini și tehnologie au destule motive de bucurie, având în vedere că anul acesta s-au lansat câteva
Dealerii Volkswagen care vând maşini germane în România pot primi amenzi de până la 100.000 de lei. Asta în cazul
Adesea în trafic te confrunţi cu anumite situaţii neaşteptate, iar unele dintre ele pot deveni periculoase. Din
Se știe că în Formula 1 s-au amânat sau chiar anulat mai multe curse, inclusiv aceea din
După o pauză de 7 ani, Titi Aur revine în Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2018
apitala a fost zilele trecute gazda unui campanii mondiale pentru responsabilizarea
Tripla campioană olimpică la gimnastică și președintele federației de rugby au fost
Visul mașinilor zburătoare ne-a fermecat de multă vreme, iar inovatorii moderni nu au de
Pedro Piquet, fiul fostului campion mondial de Formula 1 Nelson Piquet, a fost
Tehnologia avansează într-un ritm alarmant, inclusiv în domeniul auto.

Pagini