asia express finala

Sezonul 3 din Asia Express sigur va fi unul dintre cele mai spectaculoase, dar ca orice lucru frumos, munca și
Prima parte a etapei finale a celui mai dur reality show din Asia Express – Drumul Elefantului a dus aventura la
Competiția Asia Express a devenit din ce în ce mai tensionată, iar concurenții au avut de tras foarte tare. Doar
Cele patru echipe rămase în competiția Asia Express au reușit să ajungă în etapa semifinalei. vedetele care au
Ana Morodan și Adrian Teleșpan au fost eliminați din competiția Asia Express. Deși au tras foarte tare să ajungă
Valentin Butnaru, prezentatorul Observatorului 12-14 de la Antena 1, va ajunge în India, iar apariția lui în
Asia Express a ajuns la marea finală, iar cele două echipe rămase în concurs au dat tot
A început etapa finală din Asia Express – Drumul Elefantului! După mii de kilometri și