asemanare

Cindy Crawford este una dintre cele mai faimoase topmodele din lume, iar fiica ei îi poate călca liniştită pe urmă
Dacă până acum lupta să pară cât mai tinerică, la cei 55 de ani ai ei, Madonna este mai preocupată să arate ce
Asemănare izbitoare între Mădălina Radu, fostă prezentatoare OTV, şi Eva Longoria, actriţa cunoscută din serialul
Un concert la Timişoara i-a schimbat viaţa lui Ştefan Stan. Solistul care a câştigat primul sezon de la „Vocea
Nebunie mare printre necuvântătoare! Se vor vedete la Hollywood. Şi cum drumul până la celebritate este lung,
Mihai Bendeac a publicat pe pagina personală de Facebook o fotografie cu frăţiorul său mai mic, Andrei.
Nu ai putea crede că două persoane care nu au nici o legătură de sânge pot să semene între ele ca două picături
Heidi Agan (32 ani), o femeie din Marea Britanie ce lucra ca ospătăriţă, s-a îmbogăţit după ce a fost confundată
Trendul pe care l-a lansat Lady Gaga în materie de vestimentaţie de scenă a mai făcut o victimă.
Lavinia Pârva nu poate scăpa de comparaţia cu Andreea Marin, deşi a declarat în repetate
Asemănarea fizică izbitoare cu Andreea Mantea i-a adus numai avantaje. O tănără studentă
Este frumoasă de pică, iar „vinovat" pentru această calitate este chiar tatăl ei.
După trei ani de căsnicie, cei doi artişti şi-au păstrat ascunse de ochii presei opiniile

Pagini