are

Michael Bolton, unul dintre cei mai apreciaţi artişti internaţionali, a venit pentru a cincea oară în România.
Ion Coteanu, tatăl Danei Coteanu, cunoscută publicului ca Marijuana, nici nu vrea să audă de fiica ei sau de
Helmuth Duckadam a fost unul dintre cei mai mari portari de fotbal din România. În 1986 Helmuth a contribuit
Marţi după amiază, cântăreţul Mihai Constantinescu a fost invitat în platoul Happy Hour. Acesta a venit însoţit de
De curând, Catinca Roman a fost pusă în faţa unei situaţii mai puţin plăcute, atunci când fiica sa a fost acuzată
Judecătorii au pus sechestru pe bunuri omului de afaceri Irinel Columbeanu. Acesta pare să aibă probleme
Pompierul canadian Adam Horst a reuşit cea mai neaşteptată victorie din istoria Campionatului Mondial de Coborâre
Filipineza Bai Ulan Kudanding are 102 ani şi se laudă cu nu mai puţin de 247 de nepoţi.
Ghinioanele se ţin lanţ de Cristi Tănase şi în 2011.
Florin Piersic este unul dintre puţinii oameni care se pot lăuda cu faptul că au gustat din "elixirul tinereţii".
Sexy impresara nu se teme să investească în afaceri nici chiar acum, în plină criză financiară, când alte vedete
Chiar dacă e la vârsta pubertăţii pe Bradley Fisher nu poate nimeni să-l privească de sus.
Mândră că a reuşit să dea jos 12 kilograme, Oana Lis, soţia fostului edil al Capitalei,
Cântăreţul Gheorghe Gheorghiu a acceptat provocarea Poveştirilor Adevărate de a trece
Frumuşelul actor din serialul "Pariu cu viaţa" (PRO TV), Dorian Popa, spune că nu şi-a
Ghinioanele se ţin lanţ de Cristi Tănase şi în 2011.
Paparazzii au surprins-o pe Jennifer Lopez (40 de ani) pe Times Square.
Cu bărbaţii se descurcă bine, în schimb, animalele îi dau bătăi de cap.
A renunţat la casa în care locuia cu chirie din cauza unui vecin scandalagiu. S-a mutat

Pagini