arad

Episod sfâşietor în a doua zi de Crăciun! Felix Şoltesz (23 de ani) şi Larisa Cărău (21 de ani) au murit într-un
Atenție, șoferi! Dacă vreți să ieșiți din țară prin vest, trebuie să știți că autoritățile ungare fac verificări
Românii aflaţi în căutarea unui trai mai bun nu se duc doar în Italia, în Spania sau în Marea Britanie. Există şi
Un băiat de 16 ani, din satul Covăsân, a murit, joi, în spital, din cauza complicaţiilor provocate de rujeolă.
Sturionii de întorc în râu! Mai mulţi pui de cegă (Acipenser ruthenus) au fost eliberaţi în Mureş, pentru
Viața celor care repară lifturi nu este ușoară, dar nici lipsită de momente amuzante. Cornel Cionca are 67 de ani
Un individ cu o cagulă pe faţă a dat joi dimineaţă buzna într-o sucursală a Băncii Comerciale Române (BCR) din
O femeie din comuna arădeană Zărand a fost găsită moartă în propria casă. Acesta avea 62 de ani şi, conform
A fost ofițer SRI, este judecător și dorește să avenseze în funcția la Consiliul Superior al Magistraturii. Lavi­
E gospodar şi n-a fost niciodată bolnav. În comuna arădeană Macea, toată lumea îl ştie pe Traian Tolan, în vârstă
Au montat cuiburi pentru a le ajuta pe înaripate să supravieţuiască! Şoimul dunărean, una dintre speciile de
Startul meciului UTA Bătrâna Doamnă - FC Voluntari a fost amânat, după ce la Arad a plouat torenţial, iar terenul
E îndrăgit de micuţii pacienţi din Arad! Medicul Henry Osakwe (51 de ani), originar din
Mai multe incidente violente au avut loc pe străzile din Arad, înaintea meciului dintre
Nu e minciună! Toţi pescarii, mai mult sau puţin pricepuţi, visează la marea captură, dar
Pompierii arădeni intervin cu motopompe pentru a desfunda canalizarea care n-a mai făcut
A fost un weekend tragic la ștrandul Neptun din Arad. Un tânăr de 22 de ani, din
Călătorii unei curse Arad-Mangalia au avut parte de cea mai neplăcută surpriză din partea
Medicul psihiatru Delia Podea, din Arad, vizată în dosarul privind studii clinice pentru

Pagini